back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Primele efecte ale restricțiilor: Centrele de vaccinare se aglomerează de la o zi la alta, după ce săptămâna trecută bătea vântul prin cabinete

Centrele de vaccinare se aglomerează de la zi la zi tot mai mult. Oamenii vor să dobândească certificatul verde cât mai repede, ca să nu le fie interzis accesul la restaurante, cinema sau concerte. Interesul e mare şi pentru a treia doză. Deşi abia de marţi se poate face, medicii de familie au deja liste de aşteptare.

 


Nerăbdători, mulţi oameni au mers în centrele de vaccinare să întrebe cum se pot programa.

Lidia Radu, medic centru de vaccinare: Au venit cei care au făcut undeva în februarie, martie vaccinul preponderent cu boli cronice sau persoane peste 65 de ani ,dar surpriza e că au venit şi foarte mulți tineri să întrebe de doza a treia.

Personalul din centrele de vaccinare pregăteşte deja pentru ziua de marţi, când va începe administrarea dozei trei.

Ema Schweninger, reporter Observator: Doza trei se va face doar cu vaccinuri pe bază de ARN Mesager, indiferent de schema iniţială. Aşadar, chiar şi cei cărora le-au fost administrate două doze de AstraZeneca vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna.

Eva Cristescu, medic de familie: Sunt 20 sau 30. Am întrebat şi eu la DSP acolo unde ne aprovizionăm cu Johnson dacă vom putea aduce şi Pfizer ca să vaccinăm pacienţii care îşi doresc şi la o adică şi personalul cabinetului. Ni s-a spus că în principiu, da.

Continuarea pe Observator

 

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat