back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Probleme cu apa potabilă în Ruginoasa. Autoritățile spun că în câteva săptămâni va fi pus în funcțiune un sistem de aducțiune de apă

Probleme cu apa potabilă în comuna Ruginoasa. Unii localnici reclamă faptul că nivelul apei din fântâni a scăzut foarte mult iar o investiție privind aductiunea cu apă întârzie să fie pusă în funcțiune, deși este finalizată de câteva luni bune. Este vorba despre o lucrare în valoare de aproape opt milioane de lei, cu bani de la guvern, prin care a fost înființată rețea de apă potabilă în comuna Ruginoasa, satele Dumbrăvița și Rediu.

Au fost amenajate două puțuri de mare adâncime, la circa 230 de metri în pământ, de unde este captată apă de izvor. Primarul comunei, Dănuț Nechifor, a precizat că s-a întârziat punerea în funcțiune, deoarece s-a așteptat un aviz de la DELGAZ GRID pentru racordarea unei pompe la energie electrică, document obținut cu multe insistențe, abia zilele trecute.

În perioada următoare se vor face demersurile necesare pentru introducerea în domeniul public a valorii investiției și predarea către APAVITAL Iași a noii rețele de apă.

Apoi, localnicii se vor putea branșa la rețeaua publică. Primarul spune că tot acest parcurs ar dura câteva săptămâni. În total, ar fi circa 1.800 de gospodării care vor avea apă curentă.

Oamenii se mai plâng și de faptul că unul dintre motivele pentru care nivelul apei din fântâni a scăzut ar fi chiar cele două puțuri amenajate pentru înființarea noii rețele de aducțiune. Edilul însă, crede că acest argument nu este adevărat.

De precizat este faptul că țara noastră se confruntă cu o seceta ce persistă de câțiva ani de zile. Printre cele mai afectate regiuni se află și Moldova. În mai multe localități din județul Iași, precum Deleni, Belcesti, Focuri sau Gropnița, operatorul ieșean APAVITAL furnizează în acest lună apă după un anumit program. S-a ajuns la această soluție din cauza creșterii consumului de apă care epuizează cu rapiditate resursele din rezervoarele de înmagazinare, fiind necesară refacerea periodică a acestora.

ApaVital reamintește utilizatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat