back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Probleme cu audientele la Primaria Pascani

Probleme cu audientele la Primaria Pascani. In ultimile doua saptamani de zile intalnirea cetatenilor cu reprezentantii administratiei locale, programata de regula in fiecare zi de joi, nu au mai avut loc iar in acesta saptamana a fost devansata din cauza programului edilului municipiului. Mai exact primarul Marius Pintilie nu a sustinut audientele pe 24 noiembrie a.c. deoarece a participat la o sedinta la ADR N- E Piatra Neamt iar pe 1 Decembrie institutiie publice au fost inchise. De asemenea joi, 8 Decembrie a.c edilul va participa la sedinta Adunarii Generale a Actionarilor asociatiei judetene de apa si canalizare – ARSACIS, iar audientele din acesta saptamana vor avea loc miercuri de la ora 09.00, se arata intr-un comunicat de presa.

„Datorită faptului că primarul Marius Pintilie va participa joi la o ședință a Adunării Generale ARSACIS, ce se va desfășura la Iași, programul de audiențe de săptămâna aceasta va fi susținut miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 9:00. Rugăm cetățenii care doresc să se înscrie, să o facă până mâine, 6 decembrie, ora 13:00. Cererile depuse în ultimele 2 săptămâni în care audiențele nu au avut loc, râmân valabile pentru miercurea aceasta” se arata intr-o informare postata pe pagina de Facebook.

De regula, in astfel de situatii, audientele nu sunt anulate sau reprogramate ci sunt sustinute de viceprimar sau de secretarul general al Primariei, dar la Pascani o astfel de masura a fost luata doar cand primarul a fost plecat in concediu.
De asemenea atat viceprimarul cat si consilierii locali ar trebui sa acorde contribuabililor audiente periodice, conform prevederilor legale si sa organizeze intalniri cu cetatenii, cel putin o data pe trimestru, obligatii care nu au fost indeplinite. Viceprimarul Cristian Ratoi sustine ca nu poate sustine audiente decat cu acordul primarului iar cei din opozitie motiveaza ca Primaria nu le-a pus la dispozitie un birou pentru intalnirea cu cetatenii, desi au fost facute numeroase solicitari.

Mentionam ca tot conform Codului Administrativ alesii locali trebuie sa prezinte informari periodice privind problemele ridicate de cetateni in cadrul intalnirilor periodice si cate un raport anual de activitate.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat