back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

„Procesul laptelui”, la Pașcani! Bărbat dat în judecată din cauza lichidului hrănitor! A vrut să-l „mulgă” de bani!

Un bărbat a fost acționat în judecată de către un ieșean, din cauza laptelui. Este vorba despre un proces ce privește colectarea laptelui, pentru prelucrarea acestuia. Reclamantul susține că nu a fost plătit, în vreme ce pârâtul a afirmat că laptele nu respecta condițiile de calitate.

Dosar inedit, pe rolul instanțelor ieșene! Un bărbat a fost acționat în judecată, din cauza… laptelui! Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Pașcani au respins recent acțiunea în pretenții formulată de Vasile Arsenie.

„Instanța respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul Arsenie Vasile, în contradictoriu cu pârâtul Andron Constantin Iulian”, au precizat judecătorii.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Materie primă pentru fabrică

„Procesul laptelui” a început pe data de 30 octombrie 2018. Prin acțiunea depusă la Judecătoria Pașcani, Vasile Arsenie le-a cerut magistraților ca, prin hotărârea pe care o vor pronunța, să dispună obligarea lui Constantin Iulian Andron la plata sumei de 1.966 de lei, reprezentând contravaloarea cantității de lapte livrate și neachitate.

Continuarea pe BZI

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat