back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Produsele din plastic de unică folosinţă nu mai pot fi vândute în UE de sâmbătă. Ce se întâmplă în România

Directiva europeană privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului intră în vigoare din data de 3 iulie 2021, astfel încât farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu vor mai putea fi puse pe piaţă.


În cazul României, momentan, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislaţia naţională. O Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.

“Discutăm despre o chestiune extrem de importantă şi urgentă. Teoretic în câteva zile ar fi trebuit să avem în vigoare acest act normativ. Nu suntem în stadiul în care am putea să aprobăm varianta finală, dar înţeleg de la colegi că au avut loc multe discuţii, cel puţin interinstituţionale şi chiar dacă unele dintre feedback-uri au lipsit din partea colegilor de la diverse ministere, trebuie să mergem înainte şi să definitivăm textul de act normativ. Ca o primă concluzie, după ce săptămâna trecută, acum două săptămâni, am avut mai multe discuţii cu colegii mei, cred că problema cea mai complexă care trebuie rezolvată este perioada de tranziţie.

Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv”, a explicat, joi, Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la o conferinţă organizată de Pria Events.

Oficialul a semnalat că “nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.

Continuarea pe Stirileprotv.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat