back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Prognoza meteo: se anunţă prăpăd la vară. Când lovesc fenomenele extreme, cât va ploua în mai şi unde arde seceta în iulie

Meteorologii estimează că temperaturile pentru primele două luni de vară, iunie şi iulie, vor fi mai ridicate decât în mod obişnuit, mai ales în regiunile sudice si sud-estice. Seceta şi lipsa precipitaţiilor, deficitare, în aproape toate regiunile, vor face prăpăd, iar fenomenele extreme ăşi vor face tot mai des apariţia.

Această vară va fi una cu fenomene extreme deoarece în ultimii ani există o tendinţă ca anotimpul cald să se extindă până la jumătatea lunii septembrie, aşa cum primăvara pot apărea fie temperaturi şi vreme de vară, fie viscol şi ninsori. „Nu e normal. Avem clar temperaturi mult mai mari. Toată Europa este sub infuenţa unui câmp de presiune ridicată, care aduce aer mai cald dinspre nordul Africii(…) Avem temperaturi de iulie în aprilie, aşa cum anul trecut pe vremea asta aveam viscol în Moldova. Primăvara, prin natura ei, este un anotimp de tranziţie, cu fluctuaţii mari. Schimbarea climatică nu ne aduce neapărat un nou fenomen nemaivăzut în România, dar aceste fenomene vin cu o intensitate şi frecvenţă mult crescute. În septembrie, avem deja valuri de căldură încă de acum doi ani. Prima parte a lunii septembrie devine tot o perioadă de vară. Sunt modificări cu care va trebui să ne obişnuim. Agricultura, gestionarea resurselor de apă şi energie vor trebui să ţină seama. În mod clar, vom avea o vară cu fenomene extreme”, a explicat la Digi TV, Roxana Bojariu, climatolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM). Estimări pentru următoarele 3 luni ANM a prezentat prognoza pentru următoarele 3 luni. Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Continuarea pe Adevarul 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat