back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Programul Casa Verde a fost deblocat ieri. În 90 de zile puteţi să vă alegeţi instalatorul

 

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, prin care statul îi ajută pe români cu 20.000 de lei ca să îşi monteze panouri fotovoltaice, a fost deblocat în anul 2024, după aproape 4 luni de când a fost suspendat pentru că o firmă din Oradea a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) din cauză că nu a fost validată ca instalator în program. Între timp, AFM şi reprezentanţii companiei orădene au căzut “la pace”, iar programul a fost reluat de ieri, 23 ianuarie.

Acum, cei care nu au reuşit să selecteze un instalator validat până pe data de 26 septembrie 2023, când a fost suspendat programul Casa Verde Fotovoltaice, au la dispoziţie maximum 90 de zile ca să îşi aleagă unul, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM. Potrivit datelor avansate de Ministerul Mediului, aproape 25.000 de solicitanţi dintr-un total de aproximativ 90.000 nu au apucat să selecteze un instalator până la acea dată. Din Iaşi au fost depuse 3.470 de dosare.

Pe de altă parte, sunt şi solicitanţi care au fost declaraţi eligibili de către instalatori, iar acum, în contextul reluării programului, nu ştiu ce paşi ar trebui să urmeze ca să se vadă cu panourile fotovoltaice pe casă. Andrei Tăbăcaru, administratorul unei firme ieşene care se află pe lista instalatorilor validaţi de AFM, explică: „După ce solicitanţii au fost declaraţi eligibili de instalatori, se aşteaptă publicarea listei de către AFM cu centralizarea acestora, care reprezintă practic confirmarea acordării finanţării beneficiarilor respectivi. După aceea, pot începe montajele efective. Din câte se pare, AFM va publica şi liste parţiale cu cei eligibili, pe măsură ce sunt analizaţi. Acum suntem în aşteptarea publicării primei liste. Până atunci, noi, de exemplu, vom contacta beneficiarii şi vom semna contractele de execuţie astfel încât să putem începe efectuarea montajelor imediat după publicarea primei liste”, arată Andrei Tăbăcaru, administratorul firmei Custom Technologies din Iaşi.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat