back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Programul de Ziua Naţională a României la Paşcani, Târgu Frumos şi Hârlău

 

Administratiile locale din Paşcani, Târgu Frumos şi Hârlău au făcut publice programele pregătite pentru 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, în an de centenar. La Paşcani festivităţile vor începe de la ora 09.00 cu depuneri de coroane la monumentul eroilor de la Biserica Sfinţii Voievozi” Mihail şi Gavril” şi o slujbă de pomenire la Catedrala “Pogorârea Sf Duh”. Va urma parada “Centenarul Unirii” la care se aşteaptă participarea a peste 300 de voluntari îmbrăcaţi în costume populare şi un spectacol artistic organizat la Casa Municipală, începând cu ora 13.00. de la aceeaşi oră însă la sediul Primăriei va avea loc festivitatea de premiere a cuplurilor, la 50 de ani de la căsătorie.
La Hârlău administratia locală propune un program mult mai atractiv. Dupa deschiderea oficială a manifestărilor, la ora 09,.30 şi depunerile de coronane va avea loc o parade a forţelor militare, Jandarmeriei, Poliţiei şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Primarul oraşului spune că la defilare, sub drapelul României vor participa două plutoane de militari, şi câteva mişini din dotare, unul de jandarmi unul de la ISU precum şi poliţiştii locali. După parade cetăţenii oraşului sunt invitaţi la un spectacol organizat de Casă Orăşeneasca de Cultură şi o masă tradiţională cu fasole cârnaţi şi vin fiert.
Menţionăm că la Târgu Frumos administratia locală va organiza o festivitate de depuneri de coroane incepand cu ora 11.00. De asemenea în parcul orăşenesc va avea loc un moment artistic susţinut de o fanfară.\\\

Program activități pentru Ziua Națională a României, 1 Decembrie

  • începând cu ora 09:00 – 10:30 depuneri de coroane și jerbe de flori la Bisericile și monumentele eroilor din suburbii și Pașcani;
  • 10:30 -11:00 Slujbă Te Deum la Catedrala “Pogorâre Sfântul Duh” Pașcani;
  • Orele 12:00 – 13:00 Parada Centeralului Marii Uniri. Participă cetățeni ai Municipiului, volunatri de la instituțiile de învățământ, ONG-uri etc. Se estimează 300 de persoane. Parada steagurilor va avea următorul traseu – Primăria Municipiului Pașcani – strada Ștefan cel Mare – Piațeta Casei de Cultură “Mihail Sadoveanu” Pașcani, scările mari, Esplanadă, scările mici, piațeta Primăriei Municipiului Pașcani.
  • Orele 13:00 – 15:00 – Cuvânt oficialități, spectacol artistic organziat de Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” Pașcani în fața Primăriei Municipiului Pașcani.

Invitați – Ansamblul de dansuri populare  “Rapsozii Sireului”, Cristinel Iordăchioaia, Eliza Heghelciuc, Orchestra de muzică populară “Mugurelul” din Chișinău, dirijor I. Dascălu.

  • Orele 14:00 – 16:00 – Aniversarea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat