back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Programul instituțiilor publice de 1 Decembrie

Zile libere pentru sute de mii de români, de la elevi până la funcționarii publici și nu numai. Trebuie să știți că mai multe instituții vor fi închise în minivacanța de 1 decembrie, începând de joi, de Sfântul Andrei. Ce mai găsim deschis vor fi supermarketurile și localurile care își așteaptă clienții. De asemenea, de astăzi au început să fie puse și steagurile prin oraș care să marcheze sărbătoarea României.

Minivacanța de 4 zile bucură sute de mii de oameni. Școlile au liber, instituțiile publice la fel și chiar o parte din angajații de la privat. Trebuie să știți că și o parte din instituțiile bancare sunt închise în aceste zile.

La RAGCL de exemplu, caseriile vor fi închise, iar transportul public va avea program de duminică, cu câteva curse pe zi, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei și 1 decembrie, de Ziua Națională a României, iar în week-end program normal. O echipă formată din sudor și instalator va fi pe poziție în caz de este nevoie pentru intervenție. Ei pot apelați la numărul de telefon 0232.761.092 sau 0760.788.360.

Și oficiile Poștale au anunțat că în aceste zile va fi închis. Zile libere vor avea și bugetarii sau cabinetele medicale din Ambulatorii. Se va asigura permanența prin CPU la Pașcani. Minivacanţa vor avea şi cei de la Finanţele Publice Locale, Primării şi instituţiile din subordine. Dacă doriți să mergeți la cumpărturi trebuie să știți că magazinele și supermarketurile sunt deschise și au program normal.

Nu uitați că în mai toate localitățile au loc serbări cu programe artistice. Nu va lipsi depunerea de coroane, iar la Pașcani se vor premia și cuplurile de aur, care au împlinit în acest an 50 de ani de la căsătorie. Spectacolul este oferit de Margareta Clipa. Evenimentul începe de la ora 12:00, în piațeta din fața Primăriei Municipiului.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat