back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Programul Sărbătorilor Iaşului, bătut în cuie. Dă, Doamne, să nu trecem de 6 la mie

Primăria vrea să organizeze, în luna octombrie, manifestări dedicate Sărbătorilor Iaşului. La acest moment, amploarea acestora este greu de estimat în contextul pandemiei Covid-19. Totuşi, municipalitatea a pregătit un program care cuprinde toate evenimentele tradiţionale care au loc an de an, inclusiv focul de artificii. Programul va fi aprobat la începutul săptămânii viitoare de către plenul Consiliul Local (CL), dar rămâne de văzut câte şi care dintre manifestări vor avea loc efectiv.

În ultima perioadă, rata de incidenţă în municipiul Iaşi a crescut semnificativ, până în jurul a 4 infectări la 1.000 de locuitori: astăzi, este de aşteptat să fie depăşit acest prag ceea ce va aduce noi restricţii (scenariul roşu). Dacă această rată îşi va continua trendul ascendent şi va trece pragul de 6, atunci legislaţia prevede, de exemplu, interzicerea spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice sau altor evenimente publice.

Costurile sunt estimate la aproape un milion de lei

Principalele evenimente incluse în programul Sărbătorilor fac referire la conferinţe, evenimente sportive, târguri, spectacole şi diverse manifestări artistice. Astfel, dacă evoluţia pandemiei o va permite, Sărbătorile vor cuprinde: Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova” (9 – 10 octombrie), un concert de muzică psaltică „Byzantion cântă pelerinilor” (fără dată stabilită), Târgul de Toamnă (11 – 17 octombrie, la Hala Centrală, Esplanada Costache Negri, bld. Ştefan cel Mare, str. I.C. Brătianu şi Piaţa Unirii), Sărbătoarea Vinului (parcările din jurul Halei Centrale), parc de distracţii la Ştrandul municipal (11 – 17 octombrie), Seara Valorilor (fără dată stabilită), concerte şi foc de artificii (15 – 17 octombrie).

De asemenea, sunt programate evenimente în contextul pelerinajului la Sfânta Parascheva: masa pelerinilor (14 octombrie), ceaiul pelerinilor (10 – 15 octombrie), amplasarea de ecrane pe traseul pelerinilor şi, nu în ultimul rând, sfinţirea unei biserici. La aceste evenimente se pot adăuga şi unele competiţii sportive. Primăria a inclus în costurile totale dedicate Sărbătorilor, estimate la 900.000 lei, şi achiziţia de materiale pentru combaterea Covid-19 (dezinfectant măşti, mănuşi) şi cheltuieli logistice.

„Desfăşurarea evenimentelor se va face condiţionat de rata incidenţei cumulative a cazurilor de Covid-19 la 1.000 de locuitori, pe municipiul Iaşi, şi de prevederile hotărârii emise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, aferente perioadei de desfăşurare a fiecărui eveniment. Toţi participanţii la manifestări au obligaţia de a asigura desfăşurarea evenimentelor în condiţii de maximă siguranţă, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de Covid-19, conform legislaţiei în vigoare”, se arată în proiectul de hotărâre.

Anul trecut, principalele evenimente din cadrul Sărbătorilor (inclusiv concertul din faţa Palatului Culturii şi focul de artificii) au fost anulate în contextul restricţiilor impuse de pandemia Covid-19. O astfel de decizie ar putea fi luată şi în acest an în funcţie de evoluţia ratei de incidenţă: dacă rata va trece pragul de 6 infectări la 1.000 de locuitori, atunci evenimentele publice vor fi interzise, conform ultimelor hotărâri adoptate la nivel central. În paralel, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei face pregătiri pentru pelerinajul la Sf. Parascheva, dar cu aceleaşi reţineri: organizarea sărbătorii religioase va depinde de situaţia epidemiologică.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat