back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Proiect: Zilele libere plătite pentru părinți, când cursurile sunt limitate sau suspendate, disponibile în curând

Părinții care au copii în vârstă de până la 12 ani sau 26 de ani, în cazul celor cu handicap, vor putea beneficia din nou de zilele libere plătite de angajator pentru a-i supraveghea în situațiile în care activitatea didactică se limitează sau se suspendă, pe toată durata anului școlar 2021-2022, potrivit unui proiect de OUG. Prevederile sunt similare cu cele din OUG 147/2020 pe baza căruia părinții au putut cere libere plătite în anul școlar anterior.

 


Proiectul de OUG, aflat la Consiliul Economic și Social pentru avizare, prevede că zilele libere urmează să fie acordate la cererea unuia dintre părinți depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul, împreună cu o declarație pe propria răspundere a celuilat părinte, cu excepția familiilor monoparentale. Celelalte documente solicitate vor fi copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor sau de copia documentului care atestă calitatea de reprezentant legal al copilului, copia certificatului de încadrare în grad și tip de handicap, dacă este cazul, precum și alte documente medicale și adeverința școlară în cazul copilului încadrat într-o grupă de risc.

Părinții care vor sta acasă vor avea dreptul la o indemnizație brută de 75% din salariul de bază al unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut (adică maximum 4.072 de lei).

Zilele libere plătite nu vor putea fi cerute de cei aflați în telemuncă sau munca la domiciliu, la fel ca în cazul OUG 147/2020.

Aceste zile vor putea fi cerute doar în situațiile în care cursurile sunt limitate sau se suspendă ca urmare a unui ordin comun al ministerului educației și al ministrului sănătății, fără a ține cont de incidența locală sau scenariile de funcționare ale școlilor.

Liberele vor putea fi cerute de unul dintre părinți cât timp:

  • ambii părinți nu desfăşoară muncă la domiciliu sau telemuncă;
  • nu sunt vacanţe şcolare;
  • celălat părinte al copilului NU beneficiază de zile libere plătite pe baza acestui proiect de OUG;
  • celălalt părinte NU se află în concediu de creştere copil, nu este asistent personal al unuia dintre copiii aflaţi în intreţinere;
  • celălalt părinte NU se află în concediu de odihnă sau concediu fără plată;
  • celălalt părinte NU are contractul de muncă suspendat temporar;
  • celălalt părinte NU realizează venituri impozabile din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură.

Anumiţi salariaţi vor putea să beneficieze de aceste zile libere doar dacă angajatorul este de acord, după cum urmează:

  • cei din unităţile sistemului energetic naţional;
  • cei din unităţile operative de la sectoarele nucleare;
  • cei din unităţile cu foc continuu;
  • cei din unităţile de asistenţă socială;
  • cei care lucrează în domeniul telecomunicaţiilor;
  • cei din cadrul radioului şi televiziunii publice;
  • cei din reţeaua de transport feroviar;
  • cei din unităţile care asigură transportul în comun;
  • cei din serviciul de salubrizare a localităţilor;
  • cei din sectorul de aprovizionare a populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă;
  • cei din unităţile de comerţ alimentar;
  • cei care lucrează în domeniul serviciilor financiare;
  • cei care se ocupă cu distribuţia de carburanţi;
  • cei din producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare;
  • cei care lucrează în unităţile farmaceutice.

Părinții vor putea cere zile libere și dacă ai lor copii au contraindicații medicale pentru prezența fizică la școală și prezintă un certificat medical în acest sens sau locuiesc impreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc.

Libere plătite vor putea fi solicitate și de angajaţilor din unităţile sanitare, din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a celor din penitenciare. Mai exact, și aceștia vor putea să primească zile libere plătite, însă doar cu aprobarea angajatorului.

Salariaţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice care îşi cresc singuri copiii vor putea să opteze, în situaţia limitării sau suspendării cursurilor şcolare în format fizic, fie pentru acordarea de zile libere plătite, fie pentru acordarea majorării cu 75% a salariului de bază/salariului de funcție/soldei de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, fără ca aceste drepturi să poate fi cumulate pentru aceeaşi perioadă.

Prin limitarea sau suspendarea activităților didactice care presupun prezența efectivă a copiilor se înțelege reducerea frecvenței participării copiilor la cursurilor școlare și predarea online sau prin modalități alternative, în contextul epidemiologic determinat de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Măsura va putea fi accesată atât de părinții școlarilor, cât și de cei care frecventează unități de învățământ antepreșcolar, respectiv creșe și grădinițe.

Modelele cererii și declarației pe propria răspundere urmează să fie stabilite în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui proiect de OUG, prin ordin al Ministrului Muncii și Protecției Sociale.

La fel ca și în cazul prevederilor OUG 147/2020, angajatorul va fi obligat să acorde zilele libere plătite dacă salariatul solicită acest drept în baza acestui proiect.

Indemnizația acordată are o valoare brută, din aceasta urmând să fie reținute, de către angajator, a impozitului pe venit, contribuția de asigurări sociale și cea de asigurări de sănătate, precum și contribuția asiguratorie pentru muncă.

Atenție! Proiectul de OUG privind zilele libere plătite acordate părinților nu se aplică momentan. El trebuie adoptat de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Context

În anul școlar trecut, două au fost actele normative care le-au permis părinților să stea acasă cu copii lor și să fie plătiți – banii venind de la angajator care, ulterior, a cerut banii înapoi de la stat -, respectiv Legea nr. 19/2020 și OUG 147/2020.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat