back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Proiecte importante în ședințele de la Târgu Frumos și Hârlău

Deși este perioada vacanțelor și, prin urmare, aleșii locali sunt mai greu de adunat, în ultimele zile ale acestei luni au fost programate ședințe ordinare pentru legislativele locale. La Târgu Frumos, consilierii locali sunt convocați pe 25 iulie, începând cu ora 14:00, pentru a aproba 10 proiecte de hotărâre. Conform ordinii de zi, este vorba despre o serie de proiecte de investiții, întocmirea documentațiilor tehnice pentru reabilitarea sălii de sport de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” și pentru amenajarea unui nou sistem de canalizare la Spitalul de boli cronice „Sfântul Ioan” Târgu Frumos, precum și aprobarea indicatorilor pentru reabilitarea și modernizarea Școlii „Garabet Ibrăileanu”. În aceeași ședință vor fi supuse aprobării o nouă rectificare bugetară, dar și fondurile necesare pentru organizarea Zilelor Orașului Târgu Frumos și pentru organizarea unei tabere școlare la mare pentru elevii cu rezultate bune la învățătură. De asemenea, va fi supus aprobării un regulament pentru stabilirea criteriilor și punctajelor pentru repartizarea locuințelor sociale și a celor de necesitate administrate de primărie, precum și câteva rapoarte de evaluare pentru vânzarea unor terenuri aflate în proprietatea privată a orașului. O parte din proiectel au fost inițiate de primarul Ionel Vatamanu.

Dispoziție convocare sedință ordinară 25.07.2024

În aceeași zi este programată ședința ordinară și pentru legislativul orașului Hârlău, dar de la ora 11:00. Aici, pe ordinea de zi, sunt propuse spre aprobat 7 proiecte de hotărâre inițiate de primarul Radu Curca. Edilul solicită votul consilierilor pentru aprobarea unui regulament de amplasare și autorizare a mijloacelor de publicitate, pentru modificarea organigramei și a statului de funcții de la Spitalul Orășenesc, dar și a unui act adițional la statul asociației județene de apă și canalizare ARSACIS. În aceeași ședință ar urma să fie aprobate și lista solicitanților care au acces la locuințele ANL, precum și cuantumul chiriilor. Menționăm că la Pașcani legislativul local va fi convocat în ultima zi a lunii iulie.

https://bittv.info/wp-content/uploads/2024/07/Dispozitie-convocare-sedinta-CL-25-Iulie-2024.pdf

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat