back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Proiectul Erasmus+ ”Orizonturi europene de formare în domeniul tehnic”, desfășurat la Liceul Tehnologic ”Mihai Busuioc” din Pașcani, a ajuns la final

C.P. Cea de-a doua mobilitate din cadrul Proiectului ”Orizonturi europene de formare în domeniul tehnic” s-a derulat în perioada 17 aprilie–8 mai în Granada, Spania, constând într-un nou stagiu de formare care s-a desfășurat la Compania Acacio Servicios Telematicos S.L.

Grupul țintă a fost format din 14 elevi din clasa a X-a, cu specializarea Tehnician operator tehnică de calcul, domeniul Electronică-Automatizări, însoțiți de două cadre didactice.

Organizația parteneră a fost  M.E.P. Europrojects Granada S.L. care,  pe parcursul celor trei săptămâni, a asigurat un program variat cu privire la instruirea practică, dar și la activitățile culturale.

Prima întâlnire a debutat într-un cadru deosebit, unde elevii au făcut cunoștință cu reprezentanții M.E.P. Europrojects care au prezentat programul celor trei săptămâni de practică.

Astfel, în prima săptămână a stagiului, elevii au analizat schema de funcționare a unui sistem de alarmă, identificând și testând componentele necesare. A urmat o perioadă de două săptămâni în care elevii au înțeles cum se asamblează componentele sistemului de alarmă, efectuând probe în diferite situații de simulare.

La finalul stagiului,  participanții, sub atenta coordonare a tutorelui de practică, au reușit să îndeplinească obiectivul propus și anume,  conectarea unui sistem de alarmă la un server prin intermediul fibrei optice.

În urma parcurgerii cu succes a perioadei de practică, elevii au primit diplome din partea

M.E.P. Europrojects, precum și Documentul de mobilitate Europass.

Activitatea culturală a fost variată, astfel elevii au avut prilejul de a observa cele mai importante obiective turistice din localitățile Granada, Sevilla, Cordoba și Malaga. Au aflat informații despre iubitorii de artă, istorie, cultură și au fost fermecați de peisaje spectaculoase, de mâncarea tradițională și de spectacole de flamenco.

Astfel, în urma parcurgerii stagiului de practică și a participării la excursiile organizate de instituția parteneră, participanții au putut reda cu mai multă creativitate și sensibilitate, imaginea realității, a ceea ce a reprezentat această experiență în Spania care va contribui atât la formarea profesională, cât și la cea personală.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat