back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Propunere: Gravidele și lăuzele să beneficieze de investigațiile medicale necesare în cel mult cinci zile lucrătoare

Printr-un proiect legislativ pus marți în dezbaterea senatorilor se propune, pentru a reduce mortalitatea maternă, care a înregistrat creșteri, în ultimii ani, în România, ca gravidele și lăuzele să aibă acces rapid la o serie de investigații medicale, respectiv în cel mult cinci zile lucrătoare de la momentul solicitării lor.

Proiectul legislativ de modificare a OUG 44/2022 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate, ce se află în dezbaterea Senatului, propune facilitarea accesului la monitorizarea evoluţiei sarcinii şi lăuziei.

Mai precis, investigațiile paraclinice necesare monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei vor trebui făcute în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data solicitării acestora.

Așadar, gravidele și lăuzele vor avea acces gratuit la analize medicale fără să fie nevoite să aștepte prea mult.

Aceeași regulă se aplică acum în cazul investigațiilor paraclinice necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice sau boală cronică renală.

Potrivit HG 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a contractului-cadru, consultații în vederea monitorizării evoluției sarcinii și lăuziei sunt depistarea sarcinii, luarea în evidență a gravidei, supravegherea sarcinii și urmărirea lăuzei.

Consultațiile pentru urmărirea lăuzei la externarea din maternitate și la patru săptămâni de la naștere se acordă la cabinet și la domiciliu.

După cum subliniază inițiatorii măsurii, “rata mortalităţii materne este cel mai important indicator al performanţei sistemului de sănătate dedicat medicinei materno-fetale. Acest indicator reflectă calitatea şi eficacitatea îngrijirilor pre-, intra- şi postnatale. Bineînţeles, se corelează cu frecvenţa şi calitatea monitorizării evoluţiei sarcinii, a riscurilor obstetricale directe şi indirecte.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat