back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Purtarea măştii FFP2 a devenit obligatorie în Austria. Cât costă o astfel de mască

Măştile de protecţie de tip FF2 au devenit obligatorii în Austria, începând de luni, pentru cei cu vârste de peste 14 ani în mijloacele de transport, magazine, locurile de prestare a serviciilor şi cabinetele medicale, scria Agerpres, preluând France Presse.

De acum în Austria este necesară purtarea acestor măşti, considerate ca având o filtrare mai eficientă – blochează 94% din aerosoli – în autobuze, tramvaie, trenuri şi metrou. Măsura se aplică şi în supermarketuri şi în locurile de prestări servicii cum ar fi atelierele de reparaţii auto sau cabinetele medicale.

Profesorii, lucrătorii în depozite, precum şi funcţionarii din serviciul public aflaţi în contact cu populaţia trebuie de asemenea să respecte această regulă la locul de muncă, cu excepţia cazului în care pot menţine distanţa de doi metri.

Femeile însărcinate şi persoanele care prezintă contraindicaţii medicale sunt exceptate, la fel ca personalul care acceptă să facă teste regulate pentru detectarea coronavirusului.

„Aceasta este necesar din cauza variantelor (mai contagioase) ale coronavirusului, este nevoie de o protecţie mai bună”, a apreciat Hannah Zugner, o graficiană de 24 de ani. „Dacă toată lumea va respecta regulile, cred că situaţia se va schimba, mai ales când vor ajunge vaccinurile”, spune ea.

Continuarea pe DIGI 24

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat