back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Puşcărie pentru tinerii care au sechestrat un pădurar în fosa cu fecale şi au urinat pe el

O glumă proastă s-a soldat cu ani grei de puşcărie pentru patru tineri din Răducăneni. Ei îşi vor petrece următorii ani după gratii după ce au sechetrat un consătean într-o fosă. Judecătorul i-a condamnat pe agresori chiar dacă aceştia s-au împăcat cu victima, dându-i bani grei.

Curtea de Apel Iaşi a pus punct unui proces cu acuzaţii groaznice aduse unor tineri din judeţul Iaşi. Cea mai mare pedeapsă a primit Andrei Emil Rotaru, care mai avea şi alte condamnări anterioare şi care, după contopirea pedepselor, a primit 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Fratele său geamăn, Emanuel Alexandru Rotaru, a primit 6 ani şi 2 luni de închisoare cu executare, Constantin Niţă a primit 2 ani şi 5 luni de închisoare cu executare, în timp ce Ioan Crudu, 2 ani de închi­soare. Emil şi Elena Rotaru, dar şi Diana Antinea, au primit pedepse cu suspendare.

Victima din acest dosar a fost un pădurar care ar fi fost lipsit de libertate în noaptea de 11 spre 12 iunie 2017. Potrivit motivării pri­mei instanţe, în acea noapte, Ştefan D. a ajuns la casa familiei Rotaru pentru a discuta despre un conflict pe care victima îl avusese, cu trei săptămâni în urmă, cu una dintre rudele agresorilor. Toţi au consumat alcool şi, la un moment dat, Ştefan D. a fost bătut de agresori şi dus cu forţa în apropierea grupului sanitar din curte şi aruncat în fosa plină cu materiale fecale. Ulterior, agresorii au urinat pe Ştefan D., filmând scenele dezgustătoare cu telefoanele mobile. „După ce au scos persoana vătămată de acolo, inculpaţii au adus un furtun şi au spălat-o cu apă rece“, se arată în motivare.

 

Continuare pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat