back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Puteţi să-i ajutaţi la lecţii pe copiii din centrele de plasament!

Ieşenii pot deveni voluntari pentru copiii din centrele de plasament din Iaşi în cadrul programului educaţional „Ajungem MARI”, cei care se înscriu în campanie având ocazia să le fie alături copiilor din centrele de plasament, dar şi celor din apartamentele şi căsuţele de timp familial. Practic, cei care se înscriu în cadrul acestui program le pot oferi celor mici lecţii, îi pot ajuta la temele pentru şcoală sau pot face cu ei ore în domeniile pe care le stăpânesc.

Doritorii, care vor face activităţi online şi fizic alături de tineri timp de opt luni, se pot înscrie până pe 26 septembrie. În judeţul Iaşi, cei 230 de copii din centre de plasament, centre maternale şi apartamente de tip familial din Iaşi, Paşcani şi Verşeni ar avea nevoie de ajutorul a 80 de voluntari. „M-a ajutat voluntariatul pentru că aveam nişte preconcepţii pe care mi le-am demontat. În plus, am realizat că sunt mai răbdătoare decât credeam”, povesteşte Ioana Airinei în vârstă de 35 de ani, voluntar Ajungem MARI din 2019. Tânăra povesteşte că cea mai mare reuşită a ei a fost atunci când a făcut o serie de sesiuni intensive de pregătie pentru Bacalaureat cu două fete, iar acestea au reuşit să promoveze.

Voluntarii pot fi din orice domenii de activitate, iar singura condiţie este aceea că trebuie să aibă împliniţi 16 ani. Luminiţa Farmuj ieşise la pensie în 2019, când a început să facă voluntariat. La prima vizită în centru a fost impresionată de gestul unei fetiţe care a condus-o de mână până la poartă. „Voluntariatul mă ajută să investesc iubirea de copii pe care o simt şi nu mai aveam cui să o dăruiesc. Mă echilibrează emoţional”, afirmă femeia în vârstă de 63 de ani.

Iar poveşti similare pot fi întâlnite în rândul majorităţii celor care şi-au oferit din timpul lor copiilor aflaţi în grija statului.

Ajungem MARI, desfăşurat de Asociaţia Lindenfeld, este singurul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. În prezent, în Bucureşti şi în cele 23 de judeţe, 2.500 de copii şi tineri primesc sprijin de la 1.400 de voluntari care îi vizitează săptămânal. Scopul voluntarului în cadrul acestui program este de a deveni mentor şi un model pentru tinerii instituţionalizaţi.

Sursa Ziarul de Iasi – Cotidian Local

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat