back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Raiul din apropierea Pașcaniului: Afacere de succes pusă pe roate de doi tineri ambițioși – FOTO/VIDEO

Viața la țară, un trăi tihnit, dar și o idee de afacere de succes i-a făcut pe doi tineri, cu studii superioare și experiența străinătății, să se reîntoarcă pe plaiurile natale. Este vorba despre Ramona și Ciprian Mina, doi producători locali de căpșune și mure, din satul Poienița, comuna Vânători, care au ales să se stabilească în localitate în urmă cu cinci ani. Și-au întemeiat o familie, au doi copii și lucrează pământul bunicilor, ba chiar mai mult, s-au extins cumpărând teren din apropiere. În acest fel, gospodăria lor s-a transformat într-un colț de rai, cu fructe gustoase, aer curat și Siretul care curge prin capătul grădinii.

Au început munca pe o suprafață de 1.500 metri pătrați în urmă cu trei ani, iar acum au ajuns să aibă o plantație de căpșuni pe aproape un hectar și o investiție de circa 50.000 de euro. Și-au împărțit cu responsabilitate sarcinile, pentru ca totul să meargă ca pe roate.

Soțul se ocupă de treburile prin grădină, soția de livrări. Localnicii, dar și cetățenii din comunele apropiate sau micii întreprinzători sunt principalii clienți, iar Ramona se deplasează la domiciliu.

Îngrijirea căpșunelor nu este tocmai o muncă ușoară, dar cu multă pasiune și grijă pentru fructe, cei doi soți reușesc să mențină această afacere la țară.

Producția din acest an este estimată la circa 10 tone, iar datorită soiului ales, în grădina familiei Mina veți găși căpșuni până în decembrie: în perioada caldă în câmp, iar pe timp rece, în solarii.

Momentan, cei doi producători locali au început timid și cu procesarea fructelor: compot, dulcețuri sau siropuri, 100% naturale.

Tot la ei gășiți și o plantație de mure, fructe dulci și suculente, delicatese pe timp de vară. Cei doi nu regretă o clipă faptul că s-au întors în țară.

PAGINILE DE FACEBOOK:

MURE DIN POIENITA

VREAU CĂPȘUNI

Gospodăria de altădată a bunicilor a prins viață cu ajutorul lor, iar planurile de viitor sună și mai bine. Se gândesc să valorifice potențialul turistic al zonei, au două căsuțe vechi tradiționale, ar vrea să construiască mai multe căbănuțe din lemn și să invite oamenii cu dor de satul românesc, să le calce pragul.

Dacă vreți să vă încărcați cu energie bună, să mâncați căpșuni gustoase și sănătoase, să vă bucurați de aer proaspăt și iarbă verde, puteți lua legătură cu familia Mina la numărul de telefon 0740 581 716.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat