back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Reacții vehemente la propunerea de majorare cu 40% a taxelor și impozitelor locale. Consilierul Olariu propune demiterea primarului și dizolvarea Consiliului Local

Reacții vehemente pe rețelele de socializare împotriva inițiativei primarului Pașcaniului Marius Pintilie, care a propus majorarea taxelor și impozitelor locale cu aproape 40%.

Majoritatea persoanelor care au ținut să comenteze pe marginea proiectului susțin că inițiativă nu este una oportună în actualul context socio-economic, având in vedere efectele pandemiei si creșterile spectaculoase la carburant, gaze, electricitate și o serie de alimente. Astfel, majorările nu fac decât să accentueze nivelul de trai scăzut al pășcănenilor, luând în considerare veniturile acestora. De asemenea, cele mai multe dintre reacțiile surprinse în online susțin că, înainte de această propunere de majorare venită din partea edilului, ar fi fost nevoie de o serie de investiții, promise în campania electorală și care, încă nu au fost duse la bun sfârșit.

Vestea majorării taxelor si impozitelor locale a stârnit reacții rapide din partea cetățenilor, precum urmează:

„Asta da, initiativa liberala de dezvoltare ! Eu zic ca ar fi minunat sa mareasca cu 80%, din prima, vin sarbatorile de iarna, e nevoie mare de spectacole, cu ce sa le plateasca ? Asta se poate intampla doar intr-o urbie unde canii latra, caravana trece”.

„Deci, pana azi sunt cu toate plățile la zi ,dar daca se majorează taxele cu 40% nu mai plătesc nici măcar un leu. Aici unde locuiesc în ultimii 3 ani nu s-a investit absolut nimic”

„Nu se poate…ce fac aia amarâtii cu salar minim pe economie,sau pensionarii sau celelalte categorii sociale supuse saraciei?…scoti oamenii in strada domnule!…”

De precizat că, în repetate rânduri, primarul a fost criticat că nu își respectă promisiunile făcute in campania electorală și asta după ce, într-un clip, edilul susține că „pășcănenii nu ar trebuie sa plătească taxe si impozite pentru condiții care in realitate nu există” . Situația a fost sesizată și de reprezentanții USR Pașcani.

De asemenea, consilierul PMP, Sorin Olariu a „sancționat” public inițiativa primarului. Într-un clip postat de Facebook, el susține că ar trebui strânse semnături pentru demiterea primarului și dizolvarea Consiliul Local in vederea organizării de alegeri anticipate.

Demersurile ar fi necesare în contextul în care, în primul an de mandat, noii aleși locali nu ar fi făcut nimic important pentru comunitate, ba chiar mai mult, consilierul Olariu critică deciziile de la nivelul administrației locale precum majorarea substanțială a salariilor funcționarilor și personalului contractual din primărie, la care se adaugă și numărul mare de angajări din ultima perioadă.

Consilierul pășcănean Sorin Olariu încearcă să convingă și celelalte formațiuni politice să se alăture acestui demers si a cerut un punct de vedere și din partea pășcănenilor.Primarul Marius Pintilie a refuzat să comenteze demersurile consilierului:

„Suntem zilnic la munca sa rezolvam ce nu s-a făcut în ultimii ani. Nu am timp sa comentez astfel de inițiative”.

Menționam că în conformitate cu proiectul pentru majorarea taxelor și impozitelor locale, cota de impozitare pentru clădirile rezidențiale și cele anexe deținute de persoanele fizice ar urma să crească de la 0,08% la 0,1%, iar pentru clădirile nerezidențiale de la 0,2% la 1%. De asemenea, cota de impozitare pentru persoanele juridice ar urma să crească de la 0,4% la 1% pentru clădirile nerezidențiale. In același proiect se arată că va crește taxa pentru reclamă și publicitate de la 1 la 3%, taxa pentru spectacole de la 0,5 la 2% iar cea pentru alte activități culturale ce la 1 la 5%. Si vizele anuale pentru taximetriști vor crește de la 1 10 la 200 lei iar taxa pentru eliberarea autorizației de funcționare a fost modificată esențial: 560 lei/an pentru agenții economici care au spații de până la 100 mp; 1000 lei/an pentru cei cu spații de până la 300 m; 2000 lei/an pentru cei cu spații de până la 500 mp și 3000 lei pe an în cazul suprafețelor mai mari. Până acum, cei cu suprafețe de pana la 500 mp plăteau intre 564 lei si 226 lei/an, în funcție de zona în care își desfășoară activitatea.
Și taxa de salubritate pentru anul viitor urmează să fie majorată! In raportul de specialitate avizat de primar se arată că taxa ar urma să fie de 12 lei de persoană pe lună iar în textul proiectului de hotărâre se arată că nivelul taxei ar trebui sa fie conform planului tarifar aprobat în anul 2012, de 9,93 lei /persoană/lună față de 9,66 lei cât este acum.

Majorările propuse de primarul Marius Pintilie ar urma să fie făcute doar dacă vor fi aprobate  aleșii locali și în contextul în care primarul a anunțat un excedent bugetar de 20 milioane lei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat