back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Reduceri de cheltuieli, angajări blocate in unitățile bugetare din Pașcani

„Ordonanta austeritatii” – nr 34/2023 aprobata de curand, in regim de urgenta ,de Guvernul Romaniei pune in mare dificultate administratiile locale dar si celelalte institutii publice. 

Conform documentului intrat in vigoare de cateva zile „ conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, au obligaţia de a dispune măsurile necesare în vederea reducerii cu 10% a cheltuielilor aprobate pe anul 2023 la titlul „Bunuri şi servicii”.  Mai exact,  unitatile bugetare trebuie sa reduca cu 10% sumele alocate pentru anul in curs pentru achizitioanrea de bunuri dar si servicii desi o parte din bani au fost deja cheltuiti pentru primele cinci luni ale anului sau chiar in avans.  Directoarea economica a Primariei Pascani a spus ca, de fapt impactul, va fi mult mai mare, in minus cu cca 20%, inclusiv la cheltuielile pentru iluminatul stradal, salubritate, apa si canalizare.

Modificarile bugetare vor fi facute in sedinta ordinara programata la sfarsitul acestei luni. Aceleasi masuri urmeaza sa fie luate si la Casa de Cultura, Biblioteca Municipala si Spitalul de Urgenta Pascani.  Viceprimarul municipiului crede ca cele mai afectate de reducerea cheltuielilor vor fi proiectele de infrumusetare a orasului unde erau prevazute sume importante pentru flori, gazon, copaci si instalatie de irigat.

Totodata au fost blocate angajarile in institutiiile. bugetare, cu cateva exceptii.

De exemplu, Spitalul de Urgenta Pascani a anuntat deja ca incepand din 16 mai a.c. sunt suspendate concursurile aflate in desfasurare pentru  ocuparea posturilor vacante de asistente si medici. Masuri similare urmeaza sa fie luate si la Primaria Pascani. In acelasi context este posibil sa fie suspendate si concursurile pentru  manageri, la Casa de Cultura, Spitalul de Urgenta si Biblioteca Municipala.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat