back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Regulamentul „patru labute”, în dezbatere publică. Poti contribui la imbunatatirea lui!

Proiectul de regulament privind gestionarea și circulația animalelor de companie pe rază municipiului Pașcani, inițiat de consilierii PNL, a intrat în dezbatere publică. Informațiile sunt disponibile pe site-ul Primăriei Pașcani iar cei care vor să facă propuneri sau sugestii le pot depune la Registratura instituției sau să le trimită pe adresa de email office@primariapascani.ro, până pe 10 aprile.
Iniţiatorii propun reguli stricte atât pentru iubitorii de animale care locuiesc în spaţîi comune cât şi cei de la case.
De exemplu locatari de la bloc pot creşte şi întreţine animale de companie doar cu acordul Asociaţiei de Proprietari iar acolo unde acestea lipsesc cu voia tuturor locatarilor din scară. Situaţia se complică acolo unde sunt mai mult de două animale de companie deoarece ar fi nevoie de acordul tuturor locatarilor autentificat la notar.
Înafara blocului, pe scări, pe spaţiile verzi sau domeniul public/privat al municipiului este interzisă creşterea sau întreţinerea animalelor şi sunt prevăzute sancţiuni în acest sens.
Cei care cresc câini de companie la case o pot face doar dacă sunt asigurate condiţiile sanitar veterinare conform prevederilor legale, câte un câine la 500 mp de teren. Proprietarii trebuie să declare numărul lor la Serviciul de Gospodărie Comunală la începutul anului sau ori de câte ori este cazul să îi vaccineze, deparaziteze, să lea asigure hrană necesară şi să nu îi lase pe domeniul public său privat al municipiului. Şi înmulţirea lor ar trebui să fie controlată. În proiectul se arată că pisicile şi câinii care nu sunt de rasă trebuie sterilizaţi.
Regulamentul prevede şi măsuri pentru plimbarea câinilor pe domeniul public. Neapărat în lesă iar cei de talie mare şi mijlocie şi cei din rasele periculoase trebuie să aibă botniţă. De asemenea însoţitorii trebuie să aibă asupra lor carnetul de sănătate al animalului de companie precum şi ustensilele necesare pentru a face curăţenie în urmă lui. Este interzisă intrarea cu câini în instituţîi, săli de spectacole sau de sport mijloace de transport pieţe şi locuri de joacă cu excepţia celor ai poliţiei.
În ceea ce priveşte animalele scăpate pe domeniul public ele pot fi recuperate în maxim 7 zile de la capturare, după achitarea cheltuielilor de întreţinere. Amenzile prevăzute în regulament sunt de la 250 la 1200 lei.
Iniţiatorii au refuzat să comenteze pentru BIT TV conţinutul proiectului de regulament.
În Paşcani anual sunt strânşi de pe străzile municipiului peste 500 de câini fără stăpân, spune primarul Dumitru Pantazi. Numărul lor este în creştere din cauza înmulţirii dar şi pentru că ar fi aduşi şi din alte localităţi.

 

Documentele sunt disponibile aici

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat