back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Reguli la catolic pentru „Inaltarea Domnului”

Episcopia Romano-Catolică din Iaşi a stabilit noi reguli pentru funcţionarea în starea de alertă, în contextul relaxării măsurilor de deplasare individuală, dar şi în ideea în care catolicii se pregătesc să celebreze în această joi, pe 21 mai, sărbătoarea Înălţării Domnului.

Din acest weekend, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a trimis a trimis o scrisoare tuturor preoţilor din Dieceză cu regulile care trebuie să fie respectate atât de către ei, cât şi de cătrecredincioşi. „În starea de alertă înseamnă, printre altele, că vom putea organiza din nou celebrări liturgice cu participarea credincioşilor. Acest lucru va fi posibil, cel puţin într-o primă fază, doar în aer liber, chiar dacă bisericile vor rămâne deschise, iar credincioşii vor putea intra oricând, în timpul zilei, pentru rugăciune personală (cu respectarea unei distanţe de aproximativ 2 metri în orice direcţie). Vom avea astfel posibilitatea de a găsi cele mai bune căi pentru a întări legătura profundă şi autentică a credincioşilor cu Biserica, legătură care a avut de suferit din cauza neputinţei de a participa la viaţa liturgică a comunităţilor parohiale“, a explicat PS Iosif Păuleţ, care a punctat şi faptul că persistă riscul contaminării şi trebuie să fie respectate cu stricteţe normele igienico-sanitare.

Astfel, în Dieceza de Iaşi s-a decis că celebrarea sfintei Liturghii se va desfăşura în aer liber, cu respectarea distanţei de minimum 1,5 metri între persoane. „În acest sens, recomandăm părinţilor parohi să amenajeze suprafaţa prin amplasarea de scaune sau prin indicarea cu anumite marcaje a locurilor în care se vor poziţiona credincioşii. De asemenea, după cum ne-au indicat autorităţile civile, credincioşii vor trebui să poarte masca de protecţie în timpul celebrării“, se precizează în scrisoarea episcopului. Preotul celebrant şi ceilalţi slujitori implicaţi în organizarea şi desfăşurarea sfintei Liturghii (sacristani, ministranţi, dascăli, clopotari) îşi vor igieniza mâinile la intrarea în spaţiul sacru, înainte să atingă obiectele liturgice. „După ce ne-am consultat cu reprezentanţi ai altor dieceze romano-catolice din ţara noastră, dar şi cu mai mulţi medici, recomandăm ca sfânta Împărtăşanie, pe teritoriul Diecezei de Iaşi, să fie distribuită conform practicii noastre locale (pe limbă). Credincioşii vor fi îndemnaţi să păstreze distanţa de aproximativ 1,5 metri şi atunci când se deplasează spre altar pentru a primi sfânta Împărtăşanie“, a mai explicat PS Iosif Păuleţ.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat