back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Reguli noi la început de an școlar. Care sunt condițiile în care elevii ar putea sta fără mască în clase

Din toamnă dacă într-o clasă vor fi cel mult 10 elevi, toți vaccinați, inclusiv profesorul ar putea sta fără mască. La orele de educație fizică din sălile de sport masca ar putea fi de asemenea eliminată, iar la un caz pozitiv depistat, elevii imunizaţi vor putea rămâne la cursuri, iar cei nevaccinați vor face ore online.

 


Sunt doar câteva dintre variantele pe care Ministrul Educației le va prezenta mâine premierului și specialiștilor din sistemul sanitar pentru noul an școlar.

La întâlnirea cu premierul, Ministrul Sănătăţii, reprezentanţii Institutului de Sănătate Publică, secretarul de stat Raed Arafat şi coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiţă, ministrul educaţiei, Sorin Câmpeanu vrea să propună eliminarea măştii de protecţie la grupurile de elevi vaccinaţi aflaţi în spaţii închise. La fel şi la orele de sport.

Sorin Câmpeanu, ministrul educaţiei: ”La alte ore doar dacă vorbim de ipoteza regulii generale maximum 10 persoane în aceeaşi încăpere toate cele 10 persoane vaccinate. Această regulă se poate aplica şi la elevi. Dacă sunt clase formaţiuni de studiu de până la 10 persoane incluzând profesorul şi toţi sunt vaccinaţi vom vedea ce decizie se adoptă în această situație″.

Pentru ceilalţi, masca de protecţie va fi în obligatorie de când intră pe poarta şcolii. Acolo se va face şi triajul medical, iar cine va prezenta simptome specifice de covid va putea fi testat rapid.

La fel ca în şcolile din Franţa şi Spania, în situaţia în care va fi descoperit un caz de îmbolnăvire într-o clasă, cei nevaccinaţi vor trece în sistem online, iar cei imunizaţi ar putea avea posibilitatea să rămână la ore în format clasic.

Sorin Câmpeanu: ″Obeictivul numărul 1 e păstrarea şcolilor deschisă cu prezenţa fizică pentru toți elevii va trebui să facem o diferenţă pentru elevii până în clasa a-6-a şi cei de peste 7 ani pentru că în clasa a-7-a ei au dreptul la vaccinare. Printre subiecte va fi şi stabilirea pragului până la care şcolile pot rămâne deschise cu prezenţă fizică pentru toţi elevii. Propunerea ar fi, cum bine ştiţi până la rata de 1 la mie în loclaitate şcolile rămâneu deschise, vom propune creşterea acestei rate″⁣.

Pana în acest moment 30 de mii de elevi cu vârste cuprinse între 12 -15 ani s-au vaccinat reprezentând doar 4% din această categorie de vârstă şi 145 de mii de adolescenţi de 16 şi 19 ani reprezentând 20% din totalul lor s-au imunizat. În ambele situaţii ponderea celor vaccinaţi e sub media naţională. Însă spre deosebire de elevi, personalul din învăţământ se afla la 60%, adică 120 de mii . Avem însă aproximativ un milion şi jumătate de copii şi elevi până în 12 ani care nu se pot vaccina, pentru aceştia se vor aplica măsuri speciale la şcoală.

În şcolile în care există cabinete medicale se vor organiza centre de vaccinare pentru elevi şi părinţii lor. Pe de altă parte, astăzi au fost raportate aproape 600 de noi cazuri infectare cu Sars-Cov-2.

Sursa Stirile PRO TV

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat