back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Reguli noi la Pașcani pentru circulația mașinilor de peste 3,5 tone

Solicitare fără precedent din partea administrației locale din Pașcani. Primarul, Marius Pintilie, a cerut comisiei de circulație să avizeze un regulament prin care circulația vehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone să fie restricționată pe majoritatea drumurilor principale din zona urbană și cele cinci suburbii ale municipiului.

Mai exact, circulația acestora ar putea fi posibilă doar cu aprobare de la Primărie, pe baza unei autorizații sau a unui permis de acces și chiar cu plata unei taxe.

Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței comisiei de circulație convocată pe 3 septembrie. Pe ordinea de zi au fost cinci puncte printre care și o sesizare din partea unor cetățeni privind traficul greu deviat pe strada Unirii și suburbia Lunca. Pentru rezolvarea acestei probleme, edilul municipiului a propus spre avizare un proiect de regulament care ar urma să fie aprobat și de către Consiliul Local. Inițial în acest proiect era propus ca accesul și circulația vehiculelor rutiere în aceste zone să fie posibilă doar pentru cele cu masa totală de până la 7,5 tone.

La solicitarea primarului, comisia a avizat ca interdicția să fie valabilă pentru mașinile cu greutatea mai mare de 3,5 tone.

În același context, s-a discutat și despre eventualitatea introducerii unei taxe pentru accesul mașinilor de tonaj. Propunerea a fost făcută chiar de către funcționarul primăriei, șeful Serviciului de Transport, Vasile Turcu. Primarul, Marius Pintilie, a spus că administrația locală nu are interesul de a introduce această taxă, dar măsura ar fi posibilă în zonele aglomerate ca o taxă de reparare a drumurilor.

De asemenea, Primăria ar trebuie să achiziționeze un echipament pentru eliberarea autorizațiilor de trafic, iar măsura ar urma să fie implementată în maxim un an și jumătate.

Menționăm că solicitările depuse până acum la Poliția Rutieră pentru obținerea unui aviz de amplasare a unor indicatoare de interzicere/limitare a circulației mașinilor de tonaj pe strada Unirii și suburbia Lunca au fost respinse pe motiv că documentațiile au fost greșite. Specialiștii de la Rutieră au solicitat impunerea unor reguli pentru accesul riveranilor, care sunt cuprinse în proiectul de regulament.

De asemenea, în document sunt cuprinse 33 de străzi unde ar urma să fie impusă interdicția de circulare a mașinilor cu greutatea mai mare de 3,5 tone. Este vorba despre străzile de la intrările și ieșirile de municipiu, care duc spre bariera de la Lunca și strada Unirii, dar și alte căi de acces din zonele centrale ale municipiului sau suburbii. Lista cu străzile poate fi consultată pe site-ul de știri bittv.info și pe site-ul Primăriei.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat