back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Respect! Așa arată un erou în zilele noastre! Sublocotenentul Georgică Onofreiasa era în timpul liber când a văzut flăcările de la Spitalul „Sfânta Maria”! A dat alarma și a intervenit fără echipament să dea o mână de ajutor!

Prima persoană care a anunțat incendiul de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” a fost un pompier aflat în timpul liber. Sublocotenentul Georgică Onofreiasa din cadrul ISU Iași se îndrepta spre casă când a văzut un fum gros ce se ridica din zona Tătărași, municipiul Iași. Instant a pus mâna pe telefon și a anunțat colegii din dispecerat. Pompierul ieșean s-a abătut de la drumul spre casă și a mers direct la locul incendiului pentru a acorda primul ajutor

Un pompier aflat în timpul liber a fost cel care a dat primul apel anunțând tragicul incendiu de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, Iași. Sublocotenentul Georgică Onofreiasa, din cadrul Inspectoratului pentu Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” din județul Iași, se îndrepta spre casă când a văzut fumul gros. Fără să stea prea mult pe gânduri, și-a anunțat colegii din dispecerat. Bărbatul s-a îndreptat către zona Tătărași din municipiul Iași, acolo unde se observa fumul, pentru a se asigura că nimeni nu se afla în pericol.

„Marți, 22 iunie 2021, în jurul 18:50, am observat un incendiu. Eu mă aflam în deplasare cu vehiculul personal, în zona Târgu Cucu, mă îndreptam spre casă. Imediat ce am văzut un nor gros de frum, am sunat în dispecerat pe numărul de mobil și am anunțat că în zona Tătărași, în zona spitalului, se vede fum. Am vorbit aproximativ 26 de secunde, după care am transmis că mă voi îndrepta către zona respectivă a incendiului.

Ajuns la fața locului, am observat că incendiul se manifesta cu flacără la etajul doi. Am urcat imediat la etaj, unde se afla personalul medical, și i-am întrebat dacă au fost scoși toți pacienții și persoanele care se aflau pe etaj. Aceștia mi-au transmis că da, i-am mai întrebat dacă la etajul superior s-a făcut același lucru și nu au știut să răspundă. Am urcat imediat și acolo am rugat să se verifice acest lucru” a declarat Georgică Onofreiasa, sublocotenent în cadrul ISU Iași.

Nu a plecat de la locul incendiului până nu s-a asigurat că toată lumea este bine

Sublocotenentul Georgică Onofreiasa a fost primul pompier care a ajuns la incendiu. Acesta și-a așteptat colegii la poarta spitalului, de unde i-a coordonat exact către locul unde se desfășura incendiul. Sublocotenentul a rămas la locul evenimentului alături de colegii lui, pompieri, până la lichidarea incendiului. A plecat abia atunci când s-a asigurat că toată lumea este bine.

După ce m-am asigurat că toate persoanele din apropierea incendiului au fost evacuate, am coborât la poarta spitalului, unde am coordonat echipele de intervenție pe latura sudică a pavilionului corpului B, pentru stingerea incendiului. Din cele cercetate, imediat după ce am ajuns la fața locului intervenției, se observa incendiul numai la etajul doi la o încăpere. Consider că ai mei colegi au intervenit foarte prompt. Au ajuns foarte rapid, cu trafic aglomerat. Cred că în mai puțin de 6 minute au ajuns”, a declarat sublocotenentul Georgică Onofreiasa.

Sublocotenentul Georgică Onofreiasa lucrează în Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al județului Iași din anul 2019. Până să aleagă meseria de pompier, sublocotenentul a fost militar în cadrul Ministerului Apărării Naționale timp de 18 ani. Decizia de a se muta în cadrul ISU a venit după ce mai multe unități din cadrul MAN urmau să se desființeze.

„Sunt pompier din data de 10 ianuarie 2007. Am susținut examenul în 2006, când m-am transferat de la Ministerul Apărării Naționale (MAN). În sistemul MAN am intrat în anul 1989. Am peste 32 de ani de serviciu. A fost o decize personală să devin pompier. Mi-am dorit un alt loc de muncă. Nu pot spune că a fost un instinct neapărat, ci orice persoană este obligată să acorde primul ajutor, mai ales dacă ai niște cunoștințe în domeniul respectiv. Cred că este o obligație de a-ți ajuta semenii”, a precizat Sublocotenentul Georgică Onofreiasa.

Un incendiu puternic a izbucnit pe data de 22 iunie 2021 la Spitalul de Copii „Sf. Maria”

Un putenic incendiu a izbucnit în seara zilei de 22 iunie 2021 la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. O parte din etajul al treilea al clădirii a fost cuprins de flăcări. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, în urma apelului la numărul unic de urgență 112. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. În total, 31 de persoane au fost evacuate. Printre acestea s-au numărat 7 părinți, 13 pacienți si 11 cadre medicale. Reprezentanții ISU Iași au dat mai multe amenzi spitalului în anul 2020.

La locul intervenției, pe timpul nopții a rămas un echipaj pentru a asigura măsurile specifice privind cauza de producere a incendiului. S-a deplasat la locul evenimentului o comisie pentru cercetarea și stabilirea cauzelor incediului. În consecință, la cauza probabilă de producere a incendiului, se analizează toți factorii care au concurat la inițierea incendiului. Spitalul de Copii a fost verificat în anul 2020, iar în urma verificărilor au fost aplicate patru amenzi. O amendă pe linie de autorizare, una pe exploatarea necorespunzătoare a fluidelor medicale, două pentru fumat și 14 avertismente. Amenzile au avut valori între 1.000 și 10.000 de lei”, a adăugat purtătorul de cuvânt ISU Iași.

Sursa BZI 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat