back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Restricții de circulație pentru mașinile de tonaj în Pașcani

Administrația locală din Pașcani se pregătește să implementeze restricțiile de circulație a mașinilor cu greutatea mai mare de 7,5 tone pe străzile municipiului. Despre acest subiect se discută încă din anul 2023, în urma nemulțumirilor justificate ale cetățenilor de pe strada Unirii și a celor din suburbia Lunca, zone prin care circulă destul de des mașini încărcate cu prundiș și care afectează locuințele.

De atunci, și până în prezent, Primăria Pașcani a avut cinci solicitări la Poliția Rutieră Iași pentru eliberarea unui aviz în acest sens. patru dintre ele au fost negative, pe motiv că documentația suport, făcută de o societate comercială contractată de Primărie a fost gresită. Ultimul aviz este pozitiv, după ce au fost clarificate chestiunile privind amplasarea indicatoarelor rutiere și traseele. Comisia de circulație a luat act de acest aviz în ultima ședință care a avut loc vineri, 7 noiembrie 2025.

În acest sens a fost aprobat și un regulament, prin HCL 61/2025. Serviciul de Gospodărire Comunală a început deja pregătirile pentru achiziționarea materialelor și montarea indicatoarelor. Restricțiile vor fi implementate în mai multe etape în funcție de executarea lucrărilor. Conform regulamentului vor fi și excepții, mai ales pentru riverani sau situații deosebite. În aceste situații, circulația mașinilor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi posibilă doar pe baza unui permis eliberat de primărie.

Conform regulamentului este restricționată circulația pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,50 tone în zona de intersecţie cu drumul național DN 28A pe următoarele străzi:

  • Strada Ştefan cel Mare (drumul judeţean DJ 208), pe sectorul de drum situat la nord faţă de drumul național DN 28A – conform planşei D1;
  • Strada Mihail Kogălniceanu – conform planşei D2;
  • Strada Crinilor, Strada Eugen Stamate şi Strada Camil Petrescu (sectorul de drum situat la sud faţă de drumul național DN 28A) – conform planşei D3;
  • Strada Romanului şi Aleea Calea laşului – conform planşei D4;
  • Strada Sportului – conform planşei D5;
  • Strada Moldovei (sectorul de drum situat la est faţă de drumul național DN 28A) -conform planşei D6;
  • Strada Plăieşilor, Strada Henry Coandă şi Şoseaua Naţională – conform planşei D7;
  • Strada Ion Creangă şi Strada Nucului – conform planşei D8.

Din același documente reiese că pe străzile Unirii și Mihai Viteazu din suburbia Lunca circulația mașinilor de tonaj va fi permisă în continuare. Asta înseamnă că nu a fost rezolvată problema reclamată de cetățeni.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat