back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Resturile vegetale cărate cu propriile mașini de pășcăneni, la sere. Amenzi pentru cei care le depozitează pe spațiul public

Vremurile în care resturile vegetale erau luate gratuit, de muncitorii Primăriei Pașcani, din fața caselor s-au terminat. Cetățenii din municipiu și suburbii, care fac în această perioadă curățenia de primăvară prin livezi, gospodării sau grădini și au crengi uscate, frunze și alte resturi vegetale trebuie să le care cu propriile mașini până la serele de pe strada Crinilor, unde sunt preluate gratuit.

Este interzisă arderea lor, depozitarea în fața curților, precum și la pubele.  Zilele trecute, un cetățean din suburbia Sodomeni a adus câteva mașini de crengi, după ce și-a pregătit copacii pentru un nou sezon de rod.

Viceprimarul, Cristian Rățoi, a precizat că crengile vor fi tocate și vor ajunge compost, iar materialul lemnos mai gros va fi folosit pentru centralele cu aer cald folosite la seră.

Cei care nu au însă posibilitatea de a le aduce cu mașina personală, trebuie să scoată bani din buzunar pentru a scăpa de aceste deșeuri. Una dintre posibilități este de a apela la firma de salubritate, pentru a le prelua, contracost.

Pe rețelele de socializare oamenii sunt indignați de aceste măsuri. Ei susțin că plătesc taxa de salubritate și nu li se pare corect să mai plătească în plus pentru a scăpa de resturile vegetale. Mai mult decât atât, în contextul în care, taxele și impozitele locale au crescut cu o medie de până la 40%.

Comentarii Facebook

Pentru gunoiul organic trebuie distribuite containere, nu să-l cărăm cu cârca la seră, pentru ce plătim gunoiul? sau

„Am plătit dublu anul ăsta taxe. Aia-i 200%!” se arată într-un alt comentariu.

Potrivit unei informări postate de Poliția Locală Pașcani pe pagină de Facebook, în situația în care se depozitează resturi vegetale pe domeniul public, persoanele vinovate pot fi sancționate cu amendă contravențională cuprinsă între 500 și 2.000 lei, conform prevederilor HCL.30/2002(modificată de HCL.100/2008). În această lună, polițiștii locali au făcut și o campanie de informare pe acest subiect.

De precizat este faptul că măsura de a nu mai fi preluat gunoiul vegetal gratuit de către municitorii Primăriei, a fost anunțată de primarul municipiului, Marius Pintilie, într-o conferință de presă la sfârșitul anului trecut. La momentul respectiv, edilul le-a solicitat cetățenilor să nu le mai predea operatorului regional de salubritate pe motiv că facturile sunt prea mari, cu promisiunea că vor fi colectate gratuit. Însă,  situația a scăpat de sub control din cauza cantităților mari de deșeuri vegetale, iar muncitorii Primăriei nu au mai făcut față solicitărilor.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat