back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.9 C
Paşcani
Login

România, pe locul 3 în clasamentul ţărilor care se confruntă cu fenomenul de bullying în şcoli

La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de ţări care se confruntă cu fenomenul de bullying în şcoli, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dintre cei 1.300.000 de copii care aparţin ciclurilor gimnazial şi liceal 400.000 sunt excluşi din grupul de colegi, 325.000 sunt umiliţi în public, 390.000 sunt ameninţaţi cu bătaia sau cu lovirea, iar 220.000 sunt bătuţi în mod repetat de către colegii lor. În urma acestui fenomen complex, consecinţele afectează atât victima, cât şi agresorul şi martorul tăcut.

Frica, umilinţa, complicitatea forţată, toate acestea creează un context psiho-social vulnerabil, în care relaţiile sociale sunt denaturate, iar încrederea, una dintre achiziţiile esenţiale ale unui elev, este fisurată şi compromisă.

În urma Studiul naţional privind bullying-ul în rândul copiilor al Organizaţiei Salvaţi Copiii, Parlamentul României a adoptat noi reglementări care interzic comportamentele de tip bullying în unităţile de învăţământ, bullying-ul fiind definit ca acea acţiune sau serie de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, menite să provoace disconfort fizic şi/sau suferinţă emoţională, care implică un dezechilibru de putere între agresor şi victimă, care se manifestă în mod repetat şi care are ca finalitate crearea unei atmosfere ostile, umilitoare, discriminatorii sau ofensatoare la adresa victimei.

Continuarea pe csid.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat