back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot face, de luni, rapelul

Începând de luni, 8 noiembrie, românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson și care au mai mult de șase luni de la inoculare, pot merge să facă rapelul. Recomandarea este administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager, Pfizer sau Moderna, dar, alternativ, ei pot opta pentru același vaccin cu care s-au imunizat prima dată, a declarat, sâmbătă, coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță. 

Valeriu Gheorghiță a reamintit, sâmbătă, la Maratonul Informării, că de luni românii care s-au vaccinat cu Johnson&Johnson pot merge să facă rapelul.

„Începând de luni, 8 noiembrie, persoanele care au fost vaccinate cu vaccinul de la compania Johnson&Johnson, care au mai mult de 6 luni, se pot vaccina și cu doza de rapel, de primă intenție cu vaccin pe bază de ARN mesager. Alternativ pot opta și pentru vaccinul de la Johnson&Johnson”, a spus Valeriu Gheorghiță.

Coordonatorul CNCAV a declarat, la finalul lunii octombrie, că în baza recomadărilor şi studiilor ştiinţifice s-a decis că toate persoanele care au fost vaccinate cu Johnson&Johnson vor avea recomandare de rapel după minimum 6 luni, de primă intenţie, cu vaccinuri pe baza de ARN mesager, fie de la Pfizer, fie de la Moderna, iar în cazul în care se optează pentru Moderna, doza va fi întreagă. De asemenea, persoanele care au fost vaccinate cu vaccin de la compania Johnson&Johnson vor putea opta la rapel şi pentru a face acelaşi tip de vaccin, adică Johnson&Johnson, opțiunea fiind a fiecărei persoane.

Sursa digi24.ro

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat