back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Românii, de 11 ori mai săraci decât media Uniunii Europene. Diferenţele între săraci şi bogaţi sunt uriaşe

Suntem de 11 ori mai săraci decât media Uniunii Europene. Conturile şi investiţiile noastre o arată cel mai bine. Iar discrepanţele în ce priveşte averea financiară sunt tot mai mari. 60 de mii de români au ajuns să aibă economii de o sută de ori mai mari decât cele ale altor 14 milioane de cetăţeni.

În România, averea financiară pe cap de locuitor e de 5.823 euro. Asta în timp ce media UE e de 11 ori mai mare, adică ajunge la 65.209 euro. Averea financiară se referă la depozitele bancare, fonduri de investiţii, de pensii sau asigurări de viaţă, în total. Iar cei 5.823 de euro investiţi în acest fel ne plasează pe ultimul loc în Europa, chiar sub Bulgaria. Suntem la mare distanţă şi de state precum Ungaria sau Polonia şi departe de orice comparaţie de Marea Britanie unde averea medie e de peste 112.000 de euro.

În plus, la noi discrepanţele între cei săraci şi cei bogaţi sunt uriaşe

În plus, la noi discrepanţele între cei săraci şi cei bogaţi sunt uriaşe. Am ajuns ca economiile a 59.000 de români să fie de o sută de ori mai mari decât depozitele altor 14 milioane de români. „În cultura noastră financiară asigurările de viaţă, investiţiile bursiere, titlurile de stat sunt secundare. Nouă ne plac investiţiile imobiliare”, a declarat Adrian Mitroi, profesor de economie. Şi ar mai fi o explicaţie: mulţi nu au ce să investească.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat