back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Românii vor putea cere despăgubiri dacă s-au îmbolnăvit de cancer din cauza poluării – directivă UE

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns miercuri la un acord asupra directivei privind calitatea aerului care aduce mai multe îmbunătăţiri şi drepturi pentru cetăţeni, asigurând un aer mai curat şi prevenţie împotriva bolilor pulmonare foarte grave cauzate de poluare, informează într-un comunicat eurodeputatul Nicu Ştefănuţă, negociator din partea grupului Verzilor în acest dosar, transmite Agerpres.

Un nou studiu arată că 43% din decesele induse de cancerul pulmonar se produc din cauza poluării, remediul recomandat fiind asigurarea calităţii aerului pentru a preveni boala. Conform datelor, România este pe locul 8 în UE la capitolul decese provocate de poluare, pierzându-şi viaţa anual aproximativ 30.000 de oameni, potrivit Agenţiei Europene de Mediu.

Pentru prima dată, cetăţenii care locuiesc în zone foarte poluate, unde prin măsurători sunt stabilite încălcări ale standardelor de calitate a aerului, vor putea avea acces la justiţie şi vor putea solicita despăgubiri pentru daunele aduse sănătăţii din cauza lipsei de acţiune a autorităţilor publice.

„Este o victorie pentru cetăţeni. (…) Cetăţenii vor putea să ceară despăgubire în instanţă autorităţilor locale dacă se îmbolnăvesc din cauza poluării aerului. Am redus nivelul de particule periculoase acceptabile şi am impus măsurători omologate obligatorii în zonele cele mai poluate. Sper că astfel România va respira mai bine şi cetăţenii vor fi mai sănătoşi!” a declarat europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă la finalul negocierilor, conform comunicatului citat.

Continuarea pe G4 media

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat