back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Salariaţii din cadrul Prefecturii Iaşi vor fi astăzi în grevă

Salariaţii din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Iaşi, atât membri ai Sindicatului ”Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică, cât şi salariaţi care nu sunt membri, informează că vor participa la greva din data de 10 aprilie 2023, alături de salariaţii din majoritatea instituţiilor prefectului din ţară. Instituţia are în jur de 50 de angajaţi. Dintre aceştia 30 se vor prezenta la lucru, dar nu vor munci.

Solicităm adoptarea de urgenţă de către Parlamentul României a Proiectului de Lege (PL-x 285/2022) pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul includerii funcţiilor publice din instituţiile prefectului în cadrul funcţiilor publice de stat, acest fapt urmând să conducă şi la majorarea salariilor noastre.

De asemenea, solicităm ca instituţiile prefectului să fie reaşezate in locul si rolul ce i se cuvin, în subordinea Guvernului, iar ordonatorul principal de credite pentru instituţiile prefectului să fie Secretariatul General al Guvernului si nu Ministerul Afacerilor Interne, având în vedere faptul că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Solicitarea noastră este justificată de faptul că avem cele mai mici salarii din administraţia publică şi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă din România. Astfel, un consilier superior (cu o vechime în muncă de peste 20 de ani) din cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Iaşi are un salariu net de 4000 – 4200 lei lunar, iar un consilier superior din cadrul serviciilor deconcentrate ale ministerelor sau din cadrul altor instituţii aflate în subordinea/coordonarea autorităţilor centrale, are un salariu net cuprins între 5000 – 8000 lei lunar. Salariul unui consilier superior din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi în valoare de 9000 – 9400 lei lunar ni se pare incredibil, în condiţiile în care acest salariu creşte anual raportat la nivelul salariului minim pe ţară sau creşte atunci când se modifică legislaţia privind salarizarea preşedintelui consiliului judeţean, dar statul român prin guvernele şi parlamentele sale permite astfel de discriminări şi inechităţi între salariaţi în funcţie de tipul instituţiei la care sunt angajaţi. Precizăm şi faptul că salariul unui muncitor de la Consiliul Judeţean Iaşi este de 4500 de lei, mai mult decât salariul un consilier superior din cadrul Instituţiei Prefectului.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat