back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Sarbatoare la Scoala Speciala din Pascani

Comunicat: În perioada 3 – 6 decembrie 2019, Școala Gimnazială Specială Pașcani sărbătorește 43 de ani de învățământ special și special integrat și cu acest prilej se organizează activități specifice, reunite sub genericul „Zilele școlii”.
Programul activităților cuprinde:
Marți, 3 decembrie 2019- Ziua copilului cu dizabilități
În această zi se vor organiza ateliere de lucru/ recreative cu părinții elevilor. Atelierele au ca temă decorațiuni pentru bradul de Crăciun, activități la atelierul de art-terapie, la laboratorul de bucătărie, vizionare filme, etc.
Se va organiza și un atelier de terapie prin mișcare, coordonat de profesorii kinetoterapeuți la care vor participa elevii școlii.
Cu daruri pentru prietenii noștri o activitate ce va consta în oferirea unei scrisori deschise cu distincții personalizate, partenerilor noștri din comunitate, ca un gest de recunoștință pentru implicarea și colaborarea în proiectele școlii. Distincțiile sunt realizate de elevii școlii.
Miercuri, 4 decembrie 2019- Ziua profesorului special
În această zi vor fi oferite distincții profesorilor care activează sau au activat în cadrul Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani.
În aceeași zi va fi lansată revista școlii cu nr. 13 „Specialii de Pașcani” cu tema „Învățăm împreună să devenim o variantă mai bună a noastră”.
Joi, 5 decembrie 2019- Ziua voluntarului special
Va fi o zi în care vom celebra voluntarii înscriși în cadrul proiectului de voluntariat „Pentru un zâmbet de copil”. Voluntarii își vor exprima mesajele despre activitatea lor în școală noastră, printr-un clip video „Sunt voluntar special”.
Specialii de Pașcani vor participa la evenimentul „Fulgi de bucurie”, editia a VI – a, joi 5 decembrie 2019, in luna decembrie 2019 la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din municipiul Iași, eveniment la care vor participa copii și profesori coordonatori din toate școllie speciale aflate in structura Consiliului Judetean Iași.

Vineri, 6 decembrie 2019, începând cu ora 10.00, va fi organizată o serbare dedicată „Sfântului Nicolae”, iar cadourile mult așteptate vor fi aduse de elevii de la Liceul Teoretic „Solomon Haliță” din Sîngeorz-Băi.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat