back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Sărbătoarea națională începe cu artă și tradiții la Colegiul Unirea

Sărbătoarea națională a început mai devreme la Colegiul Tehnic CF Unirea din municipiul Pașcani. Joi, 28 noiembrie, elevii și profesorii au participat la un workshop care a explorat frumusețea și semnificațiile artei sacre românești : „De la lemn, la Icoană, de la zid, la Biserică”.

Părintele, Eugen Ungureanu, de la Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril din Pașcani a vorbit despre patrimoniul arhitectural local și despre cele mai importante obiective turistice din municipiu, categorie în care se află și lăcașul de cult unde slujește, considerată ca fiind cea mai veche biserică din Pașcani.

În sală au fost expuse și mai multe icoane, realizate de pictorul iconar, Andrei Popa. El le-a vorbit elevilor despre această artă și le-a adus argumente spre convingerea alegerii unui astfel de drum în viață.

Spiritul de sărbătoare este amplificat în școală încă de la începutul acestei săptămâni printr-o expoziție cu obiecte tradiționale ce aduce în prim-plan zestrea poporului român. Pe holul școlii sunt puse la loc de cinste ii, fote, opinci, bundițe, catrințe și alte piese vestimentare autentice, fiecare povestind despre tradițiile, obiceiurile și măiestria meșteșugarilor din diverse colțuri ale țării. De asemenea, vizitatorii pot admira detalii minuțios lucrate – broderii complexe, motive florale sau geometrice – care reflectă bogăția simbolisticii românești.

Activitățile dedicate sărbătorii vor continua și vineri, 29 noiembrie cu un atelier la care sunt invitați meșteri tradiționali care realizează costume populare brodate, cusuturi și împletituri și ii, dar și cu un spectacol organizat de catedrala de istorie cu prilejul Zilei Naționale a României.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat