back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Schimbare radicală în privinţa tichetelor de masă. De ce surpriză majoră au avut parte angajaţii români

Angajaţii români trec printr-o schimbare radicală la început de februarie. Oamenii au început să primească tichetele de masă, însă au avut parte de o surpriză majoră din partea angajatorilor. Aceştia au fost obligaţi să respecte noi măsuri aplicate în cazul tichetelor acordate salariaţilor, fie ele tichete de masă, tichete de creşă, tichete culturale au tichete cadou.

De la 1 februarie, tichetele de masă, de creşă, culturale, tichetele cadou sau voucherele de vacanţă care sunt acordate salariaţilor nu se mai emit pe suport de hârtie.

Tichetele nu mai pot fi emise decât în format electronic, conform unor măsuri cuprinse în OUG 130/2021, publicată în data de 18 decembrie 2021 în Monitorul Oficial, care prevăd eliminarea biletelor de valoare emise în format tipărit şi acordarea lor doar pe suport electronic, adică pe carduri speciale.

Tichetele de masă, tichetele de creșă, tichetele culturale și, respectiv, tichetele cadou emise pe suport hârtie potrivit Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 ianuarie 2022 sunt și rămân valabile până la expirarea datei de valabilitate înscrise pe acestea”, se arată în articolul 31 al OUG.

Începând cu data de 1 februarie 2022, autorizațiile de funcționare ca unități emitente de bilete de valoare pe suport hârtie, acordate de Ministerul Finanțelor potrivit legii, își pierd valabilitatea, se arată la alineatul 2.

Tichetele cadou nu mai pot fi oferite oricui

O altă modificare importantă apărută în materia tichetelor de valoare o dată cu oficializarea OUG 130/2021 vizează acordarea tichetelor cadou. Acest tip de beneficii pot fi oferite de angajatori doar salariaților proprii, nu și altor persoane (cum ar fi salariaților partenerilor de afaceri), cum era posibil înainte de 18 decembrie 2021.

Tichetele cadou vor putea fi acordate exclusiv propriilor angajaţi, fiind interzisă acordarea lor altor categorii de persoane fizice. Acestea nu mai pot fi acordate şi altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovare, protocol sau cheltuielile de reclamă şi publicitate, aşa cum legea prevedea până la introducerea acestor modificări. Contribuabilii care foloseau tichetele cadou pentru campanii de marketing şi promovare trebuie să se orienteze către alte metode de stimulare a potenţialilor clienţi persoane fizice, arată o analiză semnată de Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor fiscale şi juridice PwC România, şi de Irina Nuţescu, senior manager PwC România.

”În prag de sărbători, mediul de afaceri din România, aşa cum s-a obişnuit în fiecare lună decembrie din ultimii ani, trebuie să închidă anul şi totodată să pregătească de pe acum implementarea unor noi măsuri fiscale care presupun uneori schimbări de strategii, de planificări si bugete deja aprobate pentru categoriile de contribuabili afectate. O astfel de schimbare vizează şi acordarea tichetelor cadou către persoane fizice, subiect intens discutat în ultimii ani, atât public, cât şi în cadrul controalelor şi inspecţiilor fiscale desfăşurate de către inspectorii antifraudă sau inspectorii fiscali”, spun reprezentanţii PwC România.

Prin OUG 130/2021, publicată pe 18 decembrie în Monitorul oficial, apar modificări privind tichetele cadou acordate persoanelor fizice, modificări care vizează zona fiscală (Legea 227/2015 privind Codul fiscal), precum şi cadrul de reglementare al acestora (Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare).

”De ce sunt necesare aceste modificări? Credem că răspunsul este deja cunoscut de către mediul de afaceri: consecinţele operaţiunii Pandora şi ale inspecţiilor fiscale care au urmat acesteia şi care au avut ca rezultat reclasificarea veniturilor aferente tichetelor cadou acordate de unii distribuitori către angajaţii partenerilor de afaceri drept venituri asimilate salariului pentru care se datorau contribuţii sociale obligatorii, pe lângă impozitul pe venit. Aşa cum ştim din alte situaţii care au precedat operaţiunea Pandora, într-o zonă lacunară sau interpretabilă de-a lungul timpului din legislaţia fiscală,  în care formularele de declarare nu au fost ajustate în timp util pentru ca astfel de obligaţii fiscale să poată fi îndeplinite de către contribuabili, autorităţile fiscale au venit şi au aplicat legea în favoarea bugetului, colectând sume adiţionale”, adaugă ei.

Reglementările din OUG 130 sunt justificate prin nevoia de a modifica legislaţia conform situaţiilor constatate în teren de către organele fiscale de control şi prin faptul că neimplementarea acestora ar avea consecinţe negative, precum: plata unor drepturi salariale fără a plăti contribuţii sociale obligatorii, diminuarea cuantumului pensiei pentru persoanele fizice respective remunerate cu tichete cadou, distorsiuni din punct de vedere al concurenţei pe piaţa muncii, diminuarea veniturilor bugetelor de asigurări sociale.

Astfel, pentru a alinia modificările din zona fiscală, textul OUG aduce modificări Legii 165/2018, astfel încât tichetele cadou să poată fi acordate exclusiv propriilor angajaţi, fiind interzisă acordarea lor altor categorii de persoane fizice.

”Totodată, tichetele cadou vor putea fi emise exclusiv în format electronic pentru a obţine, probabil, un mai mare control asupra beneficiarilor care primesc aceste tichete cadou. Prin urmare, de la momentul intrării în vigoare a noilor reglementări, tichetele cadou nu mai pot fi acordate şi altor categorii de beneficiari, pentru campaniile de marketing, studiul pieţei, promovare, protocol sau cheltuielile de reclamă şi publicitate, aşa cum legea prevedea până la introducerea acestor modificări”, spun reprezentanţii PwC România.

sursa observator

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat