back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Școala începe la Iași pe 5 septembrie 2022 și se termină pe 16 iunie 2023. Este și ”vacanță de ski” .Calendarul pe fiecare județ în parte

Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module, fiind eliminată denumirea de „semestre” și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Structura anului şcolar 2022-2023 prevede că prima zi de cursuri este pe 5 septembrie 2022, fiind prima dată în istoria recentă a școlii românești când debutul este atât de devreme, în prima lună de toamnă.

Cursurile se încheie pe 16 iunie 2023, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial.

Tot în premieră, anul acesta școlar va avea și o vacanță „mobilă”, cel puțin așa a fost denumită de oficialii din Educație. Însă aceasta a fost fixată de inspectoratele școlare, iar acum există o predictibilitate a acesteia. Tocmai asta face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.

Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie.

Pentru Iași a fost stabilit următorul calendar:

Descarcă de pe Edupedu.ro calendarul anului școlar 2022-2023 pe fiecare județ, atât în forma pentru telefon/tabletă, cât și .pdf gata pentru imprimare.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat