back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Școli fără elevi, în prima zi de grevă, la Pașcani

Școli fără elevi, dar cu profesori care stau în așteptarea unui răspuns din partea Guvernului. Asta a fost atmosfera din toate instituțiile de învățământ din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și comunele din împrejurimi în prima zi din prima grevă generală din ultimii 18 ani.

În unitățile din municipiu, majoritatea profesorilor s-au alăturat protestelor și doar o mică parte au decis să nu se alăture. La Liceul Tehnologic Mihai Busuioc din zona Vale, aproape toți angajații au fost în grevă. Clasele erau goale, iar pe holuri o liniște neobișnuită.

Aceeași situație și la Liceul Teoretic Miron Costin din municipiu. Liderul de sindicat, Dan Bârgâoanu – vicepreședinte Sindicat Spiru Haret Iași, a precizat că printre nemulțumirile angajaților din învățământ se află salariile mici, neacordarea unor sporuri și multe altele.

De exemplu, salariile personalului nedidactic încep de la 1900 lei net, un cadru didactic debutant are 2.400 lei iar un profesor cu peste 25 vechime și toate gradele are 4.200 lei net, susține liderul de sindicat.

Deocamdată nimeni nu știe cât va ține această grevă, iar reprezentanții sindicatelor spun că măsura va fi menținută până când vor primi din partea Guvernului „o soluţie credibilă” asupra revendicărilor salariale.

La nivel național, 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din personalul auxiliar din şcoli şi grădiniţe au fost în greva generală luni.

În perioada următoare vor continua negocierile dintre sindicatele din Educaţie şi autorităţi.

 

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat