back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.2 C
Paşcani
Login

Scrisoare deschisă adresată Guvernului României: De ce ați mințit Moldova și întreaga Românie?

Asociația „Moldova Vrea Autostradă” a luat act cu stupoare și dezamăgire despre concluziile discuțiilor pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene le-a purtat cu directorul general al Comisiei Europene, doamna Celine Gauer, şi cu Comitetul Interministerial de Coordonare al PNRR, prin care se confirmă faptul că proiecte în valoare de circa 6,3 miliarde de euro vor trebui “scoase” din PNRR pentru că nu mai pot fi încheiate până în august 2026 sau din cauza unor nerespectări ale Regulamentului European de Achiziții Publice (nepublicarea unor erate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – JOUE).

 

Înțelegem că în urma negocierilor purtate astăzi de noul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, per total program PNRR, suma disponibilă pentru proiectele de infrastructură rutieră mare a rămas aceeași care a fost inițial aprobată, dar a fost redistribuita pe proiectele care au rămas eligibile (precum A7 Focşani – Paşcani, cu reducerea la zero a cofinanțării naționale), însă constatăm impactul major negativ pe capetele sectorului montan al A8, care sunt proiecte mature, în “grija” CNAIR, si care au rămas acum fără termenele din PNRR, necesare pentru implementarea accelerată până în 2026, într-un calendar strâns menit sa pună presiune pe autorități, constructori și prestatori.

În plus, comunicatul emis de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) ulterior acestor discuții nu este deloc în măsură de a clarifica situația, lăsând fără răspuns o serie întreagă de întrebări, cum ar fi:

 

CONTINUARE PE REPORTER IS

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat