back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Scrisoare deschisă adresată lui Romeo Vatră, directorul Regiei Autonome Aeroportul Iași de prefectul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași


Aeroportul Internațional Iași este un teritoriu european, nu maidanul penalului Alexe Costel

„Obiectiv strategic național și european, Aeroportul Iași a beneficiat de importante fonduri comunitare pentru dezvoltare și modernizare, concretizate cu finalizarea noului terminal T4. Pentru reușita acestei investiții de aproximativ 100 de milioane de euro, mare parte bani europeni, adresăm felicitări și mulțumiri pentru implicare echipei de specialiști de la Aeroport precum și constructorilor care au făcut totul posibil. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai importante investiții publice pentru Iași.

Din păcate, am constatat cu mare amărăciune că, atunci când lucrurile serioase aproape s-au finalizat, a început joaca de-a inaugurarea lui T4. L-ați deschis prima dată pe 23 ianuarie pentru stăpânii de la București ai penalilor de la Iași. Știți bine că a fost prea devreme și, mai ales, știți că nu a fost deloc corect!

A doua oară a fost pe 14 martie, pentru prezentarea noii identități vizuale, un lucru bun, dar pătat tot cu penali. Și înainte și după, ați politizat până la sufocare un bun public al întregului județ. Ați confiscat terminalul T4 pentru beneficiul electoral al inculpatului Alexe Costel care se agață cu dinții de funcția publică. Nici asta nu este deloc corect!

De data aceasta, vineri, 29 martie, când chiar deschideți terminalul T4 pentru călători, faceți-o fără penali! Pentru că Aeroportul Internațional Iași este al ieșenilor, nu al penalilor. Ar fi un gest de normalitate. Fiți fair-play față de comunitatea ieșeană și invitați copii din școlile ieșene și pe părinții lor, invitați tineri și vârstnici, ieșeni din orașele și satele județului. Aceștia trebuie să inaugureze noul terminal!

Aeroportul Internațional Iași este un teritoriu european, nu maidanul penalului Alexe Costel!”

Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat