back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Se dau tichetele de vacanţă

Veşti bine pentru salariaţii primăriilor din Paşcani Târgu Frumos, Hârlău şi cei din serviciile publice subordinate. În acesta luna îşi vor primi tichetele de vacanţă pe lângă celelalte drepturi salariale. Este vorba despre 29 de tichete fiecare a câte 50 de lei în valoare totală de 1450 lei. La Paşcani au fost deja demarcate procedurile de achiziţie. Vor fi cumpărate 9280 de tichete pentru 320 de beneficiari suma alocată de la buget fiind de 464.000 lei.

Şi administraţia locală din Târgu Frumos a dat comanda pentru tichetele de vacanta. Ele vor fi distribuite până la sfârşitul acestei luni pentru cei 120 de beneficiari. Tot în acesta perioada urmează să fie distribuite şi functionarilor de la Hirlău  – 59 de beneficiari. Aici procedurile de achiziţie sunt în desfăşurare.

Tichetele de vacanţă pot fi folosite doar în România, nu neapărat toate odată. Ele sunt primite şi de agenţiile de turism pentru plata integrală sau parţială a vacanţei, restul cheltuielilor urmând să fie achitate de beneficiar. Tichetele pot fi folosite până în ultima zi a anului, inclusiv pentru rezervarea vacantelor pentru anul viitor.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat