back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Se scumpeşte curentul, dar nu pentru toţi românii

Curentul electric se va scumpi, de la 1 ianuarie, după ce autoritatea de reglementare în energie a fost de acord să majoreze tarifele de distribuţie a energiei electrice. Cu toate acestea, nu vor fi scumpiri pentru toţi românii, ci depinde de zona în care locuiţi.

arifele de distribuţie a energiei electrice vor creşte cu 0,74%, de la 1 ianuarie, ceea ce va însemna o scumpire pe factură de 3,5 lei pe an în medie pentru un consumator casnic, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE). Impactul în factură este calculat pentru consumatorul casnic cu un consum mediu de 100 kWh/lună. Autoritatea motivează aceste scumpiri prin faptul că a cerut operatorilor creşterea volumului investiţiilor. Însă tarifele nu vor creşte la fel pentru toţi românii. Pentru unii dintre ei vor avea loc ieftiniri, deoarece doar pentru 5 distribuitori din totalul de 8 sunt aprobate majorări de tarife. Pentru ceilalţi trei, tarifele vor fi diminuate. Acest lucru vine în contextul în care distribuitorii ceruseră cu toţii majorări, cuprinse între 2,49% şi 14,46%. Potrivit Economica.net, cea mai mare creştere a taifelor de distribuţie a energiei electrice, pentru joasă tensiune, a fost acceptată pentru Electrica Muntenia Nord, respectiv 4,34%, mai puţin de jumătate faţă de solicitatea companiei, de 11,55%. Enel Distribuţie Banat este distribuitorul căruia, la joasă tensiune, i s-a redus cel mai mult tariful, cu 0,21%, deşi ceruse o creştere de 2,5%.
NOILE TARIFE LE PUTETI VEDEA PE ADEVARUL.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat