back to top
duminică, decembrie 21, 2025
1.4 C
Paşcani
Login

Selecţia pentru clasa a V-a, decalată cu trei-patru luni

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a anunţat în cursul zilei de ieri că procesul de selecţie a elevilor de clasa a IV-a pentru înscrierea în clasa a V-a în cazul şcolilor în care cererea este mai mare decât numărul de locuri, şi care de regulă avea loc în lunile martie – aprilie, se va desfăşura şi anul acesta, însă doar după finalizarea examenelor naţionale. Astfel, chiar dacă metodologia de desfăşurare a testărilor de departajare pentru înscrierea în clasa a V-a menţionează că organizarea acestora ţine în totalitate de unităţile de învăţământ, Inspectoratul Şcolar a anunţat că se va implica activ pentru a se asigura că nu sunt încălcate condiţiile de siguranţă ale elevilor.

„Inspectoratul Şcolar Judeţean se va implica în centralizarea acestor informaţii într-un calendar care va fi pus la dispoziţia publicului prin canalele de comunicare specifice şi va monitoriza procesul de selecţie în toate etapele derulării sale, în vederea respectării Regulamentului-cadru, a condiţiilor de siguranţă a copiilor, precum şi a dreptului acestora pentru şanse egale şi acces nediscriminatoriu la educaţie“, menţionează reprezentanţii ISJ Iaşi.

În ceea ce priveşte perioada în care se vor desfăşura aceste testări, reprezentanţii ISJ Iaşi subliniază că acestea vor avea loc după perioada de 2-12 iunie, în care se desfăşoară în şcoli activităţi didactice de pregătire pentru examene a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, dar şi după finalizarea Evaluării Naţionale (15-25 iunie) şi a Bacalaureatului (22 iunie – 7 iulie 2020). Perioada în care se vor desfăşura testările urmează să fie comunicată de către Ministerul Educaţiei.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI.RO

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat