back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Sfânta Dihonie şi-a făcut ieri loc lângă raclă: Dispute publice în premieră între autorităţile laice şi cele bisericeşti

Deciziile radicale luate de autorităţile centrale şi locale referitoare la pelerinajul de la Sfânta Parascheva au creat nemulţumiri evidente în sânul Mitropoliei de la Iaşi. Exprimate într-un limbaj indirect, dar ferm, fiind de altfel şi o premieră aceste neînţelegeri şi disensiuni, autorităţile bisericeşti spun că nu înţeleg deciziile. „Ni s-ar fi părut normal ca şi autorităţile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioşilor, în continuarea aceleiaşi încrederi cu care au fost învestiţi, în calitatea lor de cetăţeni, la recentele alegeri locale”, spune purtătorul de cuvânt al Mitropoliei. Într-un comunicat al instituţiei, se mai lasă de înţeles că este nedrept faptul că oamenii din alte judeţe pot veni în Iaşi pentru orice alt motiv, mai puţin pentru pelerinaj. „Între libertăţile fundamentale se numără şi dreptul oamenilor de a-şi manifesta liber şi neîngrădit convingerile religioase. Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu”, adaugă înalţii prelaţi de la Iaşi.

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva se va organiza anul acesta în condiţii cum nu au mai existat niciodată până acum. În urma deciziilor din urmă cu două zile ale Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), dar şi a hotărârii de ieri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, s-a stabilit faptul că la moaştele Sfintei Parascheva, pe durata pelerinajului, se pot închina doar ieşenii care au reşedinţa sau domiciliu în municipiul Iaşi, fiindu-le verificate buletinele în momentul în care se aşază la coadă. Mai mult decât atât, pentru prima dată în ultimii mai bine de 30 de ani, sunt şanse ca racla cu moaştele sfintei să nu fie scoasă din Catedrala Mitropolitană decât dacă se face o aglomeraţie foarte mare de persoane, care să nu poată fi gestionată de circuitele din curtea catedralei. „Sunt la catedrală din 1988 şi niciodată nu am văzut an în care să nu fie scoasă în curte. Poate nu unde este acum, dar pe centrul platoului măcar”, a declarat pr. Dosoftei Şcheul, mare ecleziarh al Catedralei Mitropolitane.

Buletin, mască şi distanţare de 1,5 metri

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat în cursul serii zilei de ieri o serie de decizii cu privire la desfăşurarea pelerinajului, care trebuia să înceapă oficial pe 8 octombrie, dar oamenii au început să vină încă de la începutul lunii cu sutele la Iaşi să se închine la Sfânta Parascheva. Astfel, în aceste decizii se înregistrează o nouă premieră: racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi delimitată, astfel încât pelerinii nu vor avea acces şi nu o vor putea atinge.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat