back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Sfinții Mihail și Gavril, hram în biserici și localități din preajma Pascaniului

Zi importantă pentru credincioșii ortodocși. Astăzi, au fost sărbătoriți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, numiţi în tradiţia românească şi Sfinţii Voievozi ai oştirilor cereşti. În bisericile care poartă acest nume au fost oficiate slujbe religioase cu sobor de preoți, iar la casele gospodarilor s-a ținut hramul localității. S-au făcut bucate alese pentru oaspeții care au fost așteptați de gazde. Totodată, peste 1.3 milioane de români și-au sărbătorit ziua onomastica.

La mulți ani Mihaela, Mihai, Gabriela, Gabriel și multe alte derivate ale acestor nume! Astăzi a fost ziua voastră, a celor care poartă numele Sfinților Arhangheli. Sărbătoarea creștină a început dis-de-dimineață cu slujbe în lăcașurile de cult, oficiate de mai mulți preoți. La biserica “Sfinții Voievozi” din Pașcani, zeci de oameni au venit să se roage în zi de mare sărbătoare.

Fiecare cu rugile lui către cele sfinte și în special, adresate celor doi îngeri.

Nu au fost uitați nici cei care au trecut la cele veșnice. Rudele le-au aprins astăzi lumânări și le-au adus pomene,așa cum se obișnuiește în tradiția română.

Slujbele au avut loc si seara trecută, când în lăcașele de cult a avut loc vecernia. La fel și la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Soci, comuna Miroslovesti, unde a fost un sobor de preoți din mai multe localități.

 

Sursa foto Facebook

Dupa-amiază, sărbătoarea a continuat în casele celor care poartă aceste nume. Peste 1,3 milioane de români au petrecut astăzi ziua de onomastica.

Mentionam că aceasts este ultima mare sărbătoare a sfinţilor înainte de începerea Postului Crăciunului. În trecut, în societatea tradițională bucovineană, Arhanghelii erau sărbătoriți pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat