back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.7 C
Paşcani
Login

Și totuși sunt bani pentru A8? Asociațiile pro-autostradă sunt sceptice

Ministrul Transporturilor susține că Autostrada Unirii se va construi pe bani europeni. Ionel Apostol, de la „Împreună pentru A8”, vrea să vadă mai întâi contracte atribuite. Dorin Dobrincu, de la „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, este convins că „s-au întins cu cheltuielile cât încape” .Adrian Covăsnianu, de la „Moldova Vrea Autostradă”, este singurul optimist că vor fi bani, deși recunoaște că întârzierea pe transonul ieșean înrăutățește lucrurile

A8 rămâne prioritară pentru Ministerul Transporturilor. A8 va fi construită din bani europeni. În momentul în care terminăm o documentație, o și scoatem la licitație”, a promis ministrul Transporturilor, în timpul unei escale la intersecția viitoarelor autostrăzi A7 și A8, de lângă Pașcani. Sorin Grindeanu a amintit că două loturi din tronsonul montan sunt în licitație (cu termen de depunere a ofertelor luna aceasta), iar pentru celelalte patru rămase „se termină documentația și studiile de fezabilitate”. Cât privește partea de la Tg. Neamț la Iași-Ungheni, „vom putea până la sfârșitul anului să scoatem la licitație și această legătură”.

Ulterior, Sorin Grindeanu a exclus posibilitatea ca vreo parte din A8 să fie construită în parteneriat public privat. „Asta nu înseamnă că pe alte proiecte în România nu vom folosi această variantă de parteneriat public privat”, a ținut el să menționeze, însă fără să precizeze despre ce proiecte de infrastructură ar fi vorba.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat