back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Sindicatele din învăţământ anunţă grevă poimâine. Care le sunt revendicările

Principala nemulţumire: neacordarea măririlor de salarii de care alţi bugetari au beneficiat deja, conform legii.

Salariaţii din învăţământ vor intra în grevă de avertisment poimâine, anunţă sindicatele de profil. Cadrele didactice sunt nemulţumite că, în ciuda protestelor care au avut loc la finalul anului trecut, dar şi la începutul acestui an, majorările salariale stipulate de lege nu au fost acordate. Astfel, pentru două ore, în intervalul orar 11-13, cadrele didactice membre ale Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ale Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” vor înceta orice activitate.

Cele două federaţii sindicale au menţionat că decizia de a organiza greva vine în urma unui referendum desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022. „Protestul membrilor celor două organizaţii sindicale este cauzat de refuzul guvernanţilor de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete”, explică sindicatele într-un comunicat de presă. Mai exact, profesorii enumeră şase cerinţe principale, de la acordarea salariilor prevăzute de Legea-cadru nr. 154/2017 şi până la alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie, alocarea de sporuri şi suplimentarea de posturi didactice auxiliare şi nedidactice.

Principala nemulţumire a cadrelor didactice este aceea că, deşi este stipulată de Lege o majorare salarială, majorare de care beneficiază o bună parte din angajaţii de la stat, în cazul profesorilor aceasta a fost amânantă de mai multe ori. Pe lângă aceste majorări salariale, cadrele didactice cer şi alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea Educaţiei, adoptarea unei măsuri legislative „de natură reparatorie”, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ începând cu 1 septembrie 2017, respectiv conform majorărilor salariale de la 1 ianuarie, dar şi acordarea de sporuri pentru condiţii de muncă conform reglementărilor din Legea-cadru nr. 153/2017.

Joia trecută, aproximativ 100 de membri ai celor două federaţii care au iniţiat greva de avertisment au pichetat sediile Guvernului, PSD şi PNL, fiind cel de-al patrulea protest organizat în faţa Guvernului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat