back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.3 C
Paşcani
Login

Spaţiu pentru centru de recoltare a sângelui. Se cauta fonduri pentru amenajare si dotari

Primii paşi concreţi pentru amenajarea unui centru de recolatare a sângelui la Paşcani. Proiectul iniţiat de consilierul PMP Sorin Olariu a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, în şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii trecute. Conform documentului, o parte din fostul sediu al Centrului de Studii Ştefan cel Mare şi Sfânt, din Piaţa Deal, acolo unde urma să fie amenajat un centru social pentru oamenii străzii, va fi transformat într-un centrul de recoltare.
Este vorba despre un spaţiu de peste 162 de metri pătraţi care va fi dat dat mai apoi spre folosinţa Spitalului CF Paşcani, unitate care va asigura aceste servicii. Consilierii din opoziţie au atras atenţia că locaţia nu ar fi potrivita deoarece este la etaj.
În replică Sorin Olariu a explicat că şi Centrul de Transfuzii Iaşi se afla la etajul unei clădiri şi funcţionează fără probleme.
Deocamdată nu se ştie când va fi dat în folosinţă. În jurul acestui proiect s-a strâns un grup de iniţiativă şi ONG-uri care caută finanţări în vederea amenajării şi dotării cu aparatură.
Menţionăm că centrul local de recoltare ar fi util nu doar donatorilor păşcăneni ci şi celor care locuiesc în comunele învecinate. În momentul de faţa ei sunt nevoiţi să se deplaseze la Iaşi pentru a dona sânge din proprie iniţiativă sau pentru urgentele medicale.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat