back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Spitalul CF Pașcani are proiecte dar nu are bani pentru cofinanțare. Consilierul Abdalla: este o neglijență a administrației locale!

Nemulțumiri în legislativul pășcănean cu privire la modul de împărțire a banilor publici pentru sănătate. Unul dintre consilierii locali, Abdalla Bashir de la AUR, medic chirurg la Spitalul CF Pașcani, a atras atenția că unitatea medicală nu primește nici un leu din bugetul local pentru susținerea investițiilor deși prestează servicii în folosul comunității.

El a solicitat consilierilor ca Spitalul CF Pașcani să fie introdus pe lista unităților finanțate de la bugetul local, având în vedere că sunt proiecte în derulare din fonduri europene, iar spitalul nu are de unde să asigure partea de cofinanțare. Discuțiile au avut loc în cadrul ședinței reunite a comisiilor de specialitate, înainte de votarea bugetului pentru anul în curs. Doctorul a acuzat administrația locală de neglijență pe motiv că din anul 2000 și până acum nu a acordat nici un sprijin Spitalului CF.

Consilierii locali au rămas surprinși de cererea doctorului Abdalla, iar discuțiile au rămas fără nici un rezultat. Directorul economic al Primăriei a susținut că o astfel de finanțare nu ar fi posibilă, iar viceprimarul, Claudiu Bodoașcă a precizat că s-ar putea aloca o sumă de bani în baza unui protocol aprobat în prealabil în Consiliu Local.

Spitalul CF Pașcani ar avea nevoie urgentă de 2,4 milioane de lei, partea de cofinanțare într-un amplu proiect de reabilitarea a clădirilor în valoare de peste 27 milioane de lei. Restul banilor ar urma să fie alocați din fonduri europene.

În același timp, se pregătește de un alt proiect în valoarea totală de peste 2,7 milioane de lei, cu valoare neeligibilă de circa 46.000 de lei pentru dotarea compartimentului de microbiologie din cadrul laboratorului

Conducerea unității medicale susține că administrația locală ar putea aloca din bugetul local bani pentru aceste investiții. Cadru legal necesar a fost creat de curând printr-o modificare legislativă conform căreia administrațiile locale pot finanța spitalele CF dacă sunt considerate de interes public. Condiția este îndeplinită de mult timp deoarece la acest spital au fost și sunt tratați câteva mii de pacienți din Pașcani și localitățile din împrejurimi.

S-a ajuns în această situație după ce în anul 2023 spitalele CF din România au fost transferate din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea „altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie”. De atunci și până acum, doar o parte din spitalele CF au fost preluate de alte instituții, cum ar fi de exemple Spitalul CF Iași administrat în prezent de Universitatea de Medicină. Au mai rămas în procedură de transfer Spitalul CF din Pașcani și o alta unitate din reteaua CFR.

Întrebat dacă administrația locală are interes să preia Spitalul CF din Pașcani pentru dezvoltarea serviciilor medicale, primarul, Marius Pintilie, a spus la acea vreme că cei de la Spitalul CF ar trebui să își găsească calea singuri și le-a urat succes pe motiv că nu sunt bani.

Menționăm că Spitalul CF Pașcani nu are altă sursă de finanțare decât cea de la CAS. Doctorul Abdalla spune că banii abia ajung pentru plata salariilor și a utilităților. De-a lungul timpului, mai ales în campaniile electorale, unii politicieni au spus că spitalul ar putea fi transformat într-un centru pentru îngrijiri paliative sau chiar într-un centru pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, dar subiectul a dispărut subit din spațiul public.

De precizat este faptul că Spitalul General CF are circa 130 de angajați, mai multe secții și un ambulatoriu din zona Vale de pe strada Gării, unde sunt mai multe cabinete de specialitate.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat