back to top
luni, decembrie 22, 2025
2.2 C
Paşcani
Login

Spitalul de Copii, aproape plin: 175 de cazuri în Urgenţe la o singură gardă. De ce a venit „valul” mai devreme?

Spitalul de Copii nu a fost ferit de valul de viroze care a supra-aglomerat majoritatea unităţilor medicale din Iaşi de la începutul anilor. În momentul de faţă spitalul este aproape plin, iar în Unitatea de Primire a Urgenţelor numărul prezentărilor este ridicat. Spre exemplu, în garda de sâmbătă spre duminică au fost 175 de cazuri în 24 de ore, iar duminică spre luni au fost 90 de cazuri.

Managerul spitalului, Alina Belu, spune că de regulă vârful din această perioadă era înregistrat în februarie, când era numărul maximum de viroze şi de gripe. Acum s-a declanşat de la mijlocul lui decembrie şi continuă şi în aceste momente, iar pacienţii suferă de multiple afecţiuni, nu doar de patologii respiratorii.

„Gripele nu sunt predominante în rândul internări, sunt doar câteva, dar nu avem doar patologie respiratorie. Avem multe otite, rinofaringite, pneumonii, cazuri mai grave de diaree, este şi o patologie diversă, inclusiv cea gastrointestinală. Dacă de regulă aveam doar boi respiratorii şi rinofraingite, acum a fost un cumul de factori. Din ce ne spun pacienţii, o parte dintre medicii de familie au intrat în concediu la jumătatea lui decembrie şi sunt plecaţi şi acum, iar părinţii au tratat copiii cum au putut, iar acum au ajuns în urgenţe”, a declarat Alina Belu.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat