back to top
luni, decembrie 22, 2025
1.6 C
Paşcani
Login

Start activităților de Ziua Copilului la Pașcani. Atelier concurs de desene la Biblioteca Municipală

S-a dat startul activităților organizate cu prilejul Zilei Internațională a Copilului, în municipiul Pașcani. Miercuri, 31 mai, cu o zi înainte de marea sărbătoare a celor mici, a avut loc atelierul concurs de desene organizat la Biblioteca Municipală Leonard Gavriliu din oraș. Aproape 140 de copii au participat la acest eveniment, unde s-au străduit pentru a face cele mai frumoase desene.

După câteva ore de concurs, au fost finalizate toate lucrările care mai apoi au ajuns în fața juriului. Festivitatea de premiere a avut loc la prânz.

De această dată, au participat și reprezentanții administrației locale, care i-au invitat pe copii să vină și la activitățile de joi din centrul orașului.

În final s-au dat numeroase premii pentru cele mai reușite desene, la diferite categorii de vârstă.

De precizat este faptul că joi, 1 iunie, sărbătoriții zilei sunt așteptați pe strada Ștefan cel Mare, unde vor avea loc mai multe activități, dar și în fața celor două instituții, Casa de Cultură și Primărie.

Conducătorii auto trebuie să știe că un sens de mers din centrul orașului este închis pentru circulația rutieră, cu această ocazie.

PULSUL ZILEI

Accord de înfrățire între comuna Lespezi și Nimoreni – R.M.

Comuna lespezi s-a infrățic u satul nimoreni din Republica Moldova. Acordul a fost semnat în cursul zilei de vineri 19 decembrie a.c. a anunțat primarul Lucian MArcu. Primăria Comunei Lespezi, prin primarul Lucian Marcu, anunță cu bucurie oficializarea Acordului de...

Kosarom dă startul promoțiilor de iarnă!

Între 3 decembrie 2025 și 26 ianuarie 2026, în toate magazinele Kosarom, te așteaptă reduceri la o selecție specială de produse perfecte pentru mesele de sărbători. De la specialități afumate și cârnați gustoși, până la carne proaspătă pentru rețetele tradiționale. Dacă...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Autostrada Moldovei se apropie de județul Iași!

Încă 50 de kilometri din A7 vor fi dați în circulație peste doar câteva zile. În total, 195 de km din A7 sunt gata, iar pe restul de până la 319 km se continuă lucrările. Practic, de săptămâna viitoare se...

De mâine, nopțile încep să fie tot mai scurte. Specialist ieșean în somn: „Solstițiul de iarnă ne afectează mai mult decât credem”

Duminică, 21 decembrie, la ora 17:03 (ora României), are loc solstițiul de iarnă, momentul care aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. Reducerea drastică a luminii naturale influențează ritmul biologic, somnul, starea emoțională și...

Să ne străduim a păstra și a zidi unitatea cu cei din jurul nostru, îndeamnă Mitropolitul Teofan în Pastorala de Crăciun – VIDEO

În Pastorala de Crăciun, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei îi îndeamnă pe credincioși să cultive unitatea, răbdarea și responsabilitatea față de aproapele. Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu ca fundament al vieții creștine și ca...

Primarul din Pașcani propune majorarea taxelor cu peste 70%. Pot fi diminuate, dar edilul spune că are nevoie de bani

  Primăria municipiului Pașcani a pus în dezbatere publică proiectul privind majorarea taxelor și impozitelor locale cu peste 70%, începând cu data de 1 ianuarie 2026. Documentul este disponibil pe site-ul instituției, iar contribuabilii interesați pot face propuneri, sugestii sau...

Sărbătorile au sosit la Căminul de bătrâni din Paşcani

Căminul pentru persoane vârstnice ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Paşcani a fost cuprins de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare a fost adusă de un grup de elevi al Şcolii Gimnaziale "Iordache Cantacuzino” Paşcani. Momente emoţionate au fost...

Niciun articol afișat